în decembrie

nașterea unui început

blândă adiere

ne împresoară

o undă sfioasă izvor din amintire

lăuntrul îmi inundă

și cerne fulgi de nea

frânturi din aripi de îngeri

când soarele din adânc răsare

stratul de zăpadă

reflectă sclipiri de diamant

ninsoarea calmă

acoperă tot ce-i apare-n cale

chiar urmele adânci săpate

de-un îndelung zbucium interior

devin invizibile pe neaua albă pufoasă

în plin senin al inimii

dobândit prin cicatrici acceptate

răni sângerânde

cu răbdare în timp vindecate

un viscol pornește

troienește liniștea deplină

șterge încercarea timidă

de a zămisli lumină

caldă lumină

în viscolul rece

poate doar bucuria amintirii

mai poate naște un vis de iubire

căci binecuvântare este

să-l împlinești în tine însăți

spre a fi dăruit…

Rodica Dascălu / Vis /