Revăd după mult timp Parcul Cancicov. Adieri primăvăratice îmi mângâie chipul. Soarele luminează ușor. Umbrele arborilor se răsfrâng pe gazonul pregătit să ne întâmpine cu verdele lui crud. Dacă aș fi atentă, aș putea auzi sevele. Cum fierb, pregătindu-se de urcuș. De sărbătoarea Întâmpinării Domnului, se spune că cele două anotimpuri, iarna și primăvara, negociază. Își delimitează hotarul. E limpede că iarna pierde tot mai mult teren din aria sa de manifestare, iar primăvara, încet, dar sigur, revine în peisaj. Deja primii ghioceii au sosit în recunoaștere, înflorind. Plăpânzi și delicați sună din clopoței, amintindu-i iernii că zilele îi sunt numărate. Până la desprinderea definitivă, urmează perioada, poate, cea mai frumoasă din an. Dedicată iubirii, sub toate formele ei de împlinire. Iarna rezistă. Nu se lasă intimidată de inimioare, trandafiri roșii, priviri aprinse, îmbrățișări și de alte semne, simboluri. Nu se dă înfrântă. Va reveni sub diferite pretexte. Ninsorile din primele zile ale lunii martie, babele. Zăpadă mieilor și alte câteva motive. Mai mult sau mai puțin întemeiate. Cale de întoarcere nu există. Curgerea anotimpurilor e firească. La fel se întâmplă cu fluviul de neoprit al vieții. Înainte să plec din grădina în care viul pulsează prin toți porii, vizitez arborii mei preferați, pinii. Le recunosc pâlcurile dese, presărate printre ceilalți copaci. Aș fi în stare să privesc la nesfârșit silueta lor zveltă, dreaptă și fragilă sau tremurul abia perceptibil al crengilor. Înserarea timpurie mi-a amintit că e momentul să mă îndrept spre casă.
Gândurile nu se opresc. Iată, aseară, în preajma marii sărbători s-a născut o fetiță, nepoata prietenilor mei, Lucica și Jan Dăscălescu. Sunt bunici. Bucurie mai mare pentru ei și copiii lor nu există. Întregul univers se bucură când se naște un copil.
În dimineața acestei zile, am trăit un moment scurt dar deosebit de intens, întâlnirea cu prietenii mei, Lucia și Vasile Avram. O revedere îți oferă mereu emoții profunde, sursă autentică de energie. De iubire pentru acum și pentru mai târziu. Le mulțumesc! Pentru căldura sufletului și pentru darul lor prețios. Universul ne privește cu duioșie, freamătă.
Printre atâtea secvențe frumoase, episodul lipsei de apă în oraș trece aproape neobservat, deși…
Veștile continuă să vină.
Un tată tânăr își părăsește cuibul, sperând că își va afla echilibrul, undeva, departe, cât mai departe… Copiii, în tăcere, îi duc dorul, căutând un înțeles…
În munți un tânăr sfârșește în mod tragic, doborât de o avalanșă de zăpadă.
Bucuria braț la braț cu durerea, viața însăși, își continuă calea. Ne cheamă să strângem rândurile. Să fim atenți. Destinul are un cadou pentru fiecare dintre noi. Un gând bun, parfumul mult visat, o floare înmiresmată. Sau, poate, doar un zâmbet. Atât. Un zâmbet.
Mulțumesc, Doamne, pentru această zi plină de lumină.

02. 02. 2022
Rodica Dascălu