Solidaritatea oamenilor face minuni

5 iulie 2011

Ficare serie de chimioterapie implică trei şedinţe. Iată-mă la cea de-a şaptea serie de citostatice. Mă reîntâlnesc cu Lucia Iacob, este din Brăila şi se luptă din răsputeri cu boala. Nu renunţă nici la serviciu unde are o funcţie importantă de conducere, nici la calitatea de bunică, doreşte să se comporte asemeni unui om perfect sănătos.

Este deosebit de atentă, mă primeşte să stau în pat lângă dânsa, pentru fixarea perfuziei. Se internează de fiecare dată când îşi face tratamentul. Cât timp durează perfuzia cu citostatice stăm de vorbă, ne încurajăm una pe cealaltă, ne spunem poveşti despre noi şi familiile noastre, astfel că timpul trece repede. La plecarea din institut cumpăr, din librăria amenajată la parter, revista Despre cancer, apariţie trimestrială. O citesc pe nerăsuflate, sunt multe informaţii utile, exemple de oameni care au supravieţuit acestei boli nemiloase. Mă sună Ligia, o cunoscusem cu ocazia primei operaţii, în octombrie 2010, ea este unul din cele două  cazuri fericite întâlnite cu ocazia  peregrinărilor mele prin spital, când tumora nu a fost de natură malignă.

Este economistă şi lucrează la o bancă care îşi are sediul în apropierea blocului unde locuiesc. Mă întâlnesc cu ea şi îi dăruiesc un buchet cu crini galbeni. Stăm pe o bancă şi bem  cafea. Spune că s-a schimbat mult după operaţia la sân, a devenit credincioasă,  iar atitudinea ei faţă de lucrurile exterioare, materiale este mult mai relaxată. Încearcă sa se echilibreze emoţional şi să fie frumoasă în esenţa ei divină.

Între timp, Dana, celălalt caz fericit, îmi trimite un SMS prin care îmi spune că diagnosticul  primit de la Institutul Victor Babeş stabileşte natura benignă a nodulilor mamari. E bucuroasă că a descoperit totul din timp, vorbim mult la telefon, iar mie îmi face plăcere să o ascult.

Iată ce scria Dana, cu puţin timp înainte de aflarea diagnosticului final.

Extrag pasajele cu rezonanţă sufletească din mesajul ei:

Rodica,

“………a fost greu, dar niciodată nu m-am simţit mai iubită, ocrotită, privilegiată ca până acum. Iubită de câţiva prieteni, rude care s-au rugat pentru mine, iar eu am simţit acest lucru. Cred că şi amânarea operaţiei chiar şi după ce am intrat în blocul operator, avea un sens mai ascuns pe care doar Dumnezeu îl ştie. Ocrotită de Dumnezeu, evident. Şi privilegiată să cunosc oameni extraordinari precum Profesorul, căruia o pacientă i-a facut cel mai corect şi frumos portret pe blogul ei. Aş putea să adaug doar că este un „vas de cinste „, „ales” al lui Dumnezeu scris dinainte în cartea vieţii. Asta e convingerea mea şi restul cuvintelor sunt de prisos. Acolo, în IOB în cele cincisprezece zile cât am fost internată am cunoscut multe paciente din experienţa cărora am învăţat şi care mi-au fost de ajutor prin sfaturile lor. Rodica, mă bucur că te-am întâlnit! Împreună, am înţeles că această încercare a vieţii dată nouă poate fi privită şi ca un prilej de a evolua spiritual, şi că totul este posibil cu iertare, iubire pentru ceilalţi şi pentru tine însăţi şi cu slavă lui Dumnezeu pentru toate darurile primite. Şi nu în ultimul rând privilegiată să cunosc cu puţin timp înaintea internării în spital, pe părintele Valerian, care s-a rugat pentru mine în liniştea mănăstirii.

Fără aceşti oameni această încercare m-ar fi şocat într-un fel urât. Cu ei alături drumul mi-a fost mai uşor şi am învăţat lecţia răbdării şi a optimismului pe care nu am ştiut s-o practic până acum în viaţă.

Acum aştept testele imunohistochimice care ar trebui să mă lămurească şi pe mine încotro mă îndrept: spre viaţa mea normală de dinainte, serviciu, alergatură dar cu lecţiile învăţate sau spre lupta cu boala aceasta . Ar trebui sa fiu pregătită pentru orice, am avut timp destul. Sunt între speranţe şi gânduri negre pe care mă antrenez zilnic să le alung. Deznădejdea nu are ce căuta în această boală.”

Îmi sunt dragi aceste tinere minunate, Ligia, Dana, parcă le cunosc de-o viaţă. Întâlnirea cu ele îmi oferă  bucurie şi sentimente alese!

6 iulie 2011

E ultima şedinţă de citostatice din această serie. Primesc scrisoarea medicală şi programarea pentru ultima serie de chimioterapie, trei, patru, cinci august 2011. Scap repede de perfuzie. Mă întâlnesc cu doamna Lucia Iacob. Îmi spune că azi este Sfânta Lucia, mă gândesc la cele doua prietene, Lucia şi Luci, le voi suna azi.

Ajung acasă, port o discuţie cu Vlad, pe tema credinţei. Nu-mi împărtăşeşte ideile şi convingerile, sunt sigură că am greşit undeva. Plâng.  Parcurgerea cu bine a acestui maraton de încercări, a fost posibilă fiindca mi-am găsit refugiul în credinţă. Da, credinţa în mine însămi, în ceilalţi, în faptul că solidaritatea oamenilor face minuni.

Îi propun să-şi facă nişte analize, există o ofertă într-o revistă de specialitate. Este refractar la orice înseamnă grijă faţă de sănătate. Sunt depăşită, nu ştiu ce să fac, voi lăsa totul în grija lui Dumnezeu.

Pe şapte iulie mă voi întoarce acasă la Bacău.

Rodica Dascalu, 15 iulie 2012