Într-o poiană,

Plină cu flori mov de anghinare,

Stau pe o grămadă de pietre uriaşe,

Având tovarăş de contemplare,

Un brăduţ, cu ramuri colorate-n verde crud.

Sper că, pentru a împodobi, cine ştie ce casă,

Cu ocazia sărbătorilor de iarnă,

Viața nu-i va fi curmată…

Aici, în preajma pădurii,

Îi este locul!

Îl privesc: în el,

Și printre crengile lui,

Văd munții din jur, acoperiți cu păduri de brazi,

În apropiere, pe şosea,

Cărând lemne de foc,

Trec căruţe cu cai voinici în mers avântat,

Atinşi uşor,

Cu biciul legat cu panglică roşie,

Mânuit cu dibăcie,

De câte un ţăran vânjos cu pălărie verde.

Îmi este bine, brăduţul e lângă mine,

Aud susurul pârâului

Și vuietul monoton al cascadei…

Înainte ca ziua să-și ia rămas bun,

Soarele mă priveşte cu căldură,

Și apune dincolo de culmea muntelui.

Îmi rotesc ochii de jur împrejur,

Trăiesc o clipă de fericire.

Brazii falnici,

Oamenii plimbându-se,

În acest blând peisaj,

Apoi munții,

Unii atât de aproape,

Că aș putea să-i ating cu mâna,

Alții îndepărtați,

Plutind în ceaţă,

Toată această minune a Creaţiei

Se oglindeşte în mine însămi,

Sunt o fărâmă în această imensitate,

De pace…

Smerindu-mă, toate grijile,

Nemulțumirile,

Gândurile despre lucruri urgente şi nerezolvate,

Dispar.

În creierul meu liniştit,

Precum un flux continuu,

Pătrunde o binecuvântare,

Care leagă totul printr-un fir divin:

Păsări, flori, copaci, ape, nori,

Oameni,

Viața însăși…

 

/ Rodica Dascălu / Simplitate