o prețioasă clipă de răgaz
abia atingând apa vălurită a mării
pescărușii tulbură liniștea amiezii
fâlfâie din aripi zbor înalt
sufletul în doru-i nesfârșit de acasă
îi însoțește purtat pe aripile lor cenușii
larg deschise spre cer
suflet și pasăre zbor împreună
în universul plin de taină
urcuș în spirală presimțire
a altui zbor ce trece prin cruce
o clipă cât o eternitate
esență de fericire
poleit cu senin roz purpuriu
sufletul plutește pe aripi de îngeri
sau poate doar pe aripi de pescăruși
împreună sau solitari
planează deasupra luciului apei
valuri nesfârșite ale apei
perpetuă mișcare în univers…
/Rodica Dascălu_ Plutire /