îmi îndrept privirea absentă
spre noaptea mohorâtă ploioasă
lumina palidă a unui neon
întâlnește stropii de ploaie
refracție în zeci de steluțe
podoabe pentru crengile salcâmilor goi…
uneori cei plecați în lumea nevăzută
au regrete visează plâng
picurii ploii-s lacrimi
neputința lor de-a mai avea o primăvară
de a pregăti pomii vița de vie răsadul
de a săpa grădina…
câtă bucurie radia chipul tatei
când vedea muguri pe ram
da sunt lacrimile lui de dor
pentru flori și casă și oameni…
când cei plecați vor să ne atingă sufletul
pe mormăntul părăsit înfloresc zambile
adesea veseli și plini de viață
ne-ntâlnim în câte-o amintire
suntem în comuniune
iubirea-i liantul …
/ Dascălu Rodica / Lacrimi de dor /