un salcâm înflorit

îmi inundă cu parfum suav odaia

soarele amiezii împrăștie umbre

răsfirându-i coroana-nmiresmată

freamătul frunzelor legănatul florilor

vuietul vântului țipătul scurt al vrăbiilor

îl însuflețesc îi dau viață…

deși înflorit azi copacul pare lipsit de vigoare

de neclintit în propria cugetare:

– înflorirea timpurie ploaia rece

au îndepărtat nectarul florilor

lipsindu-mă de prezența albinelor

ce rost are viața fără zumzetul lor?

fără mierea tămăduitoare leac pentru oameni? –

asemeni lui mă cufund în adâncuri

ca florile de salcâm îmi sunt gândurile

în liniște iert accept retrăiesc primăveri iubesc

eu sunt…

trăim uneori clipe

când în ciuda îndoielii singurătății disperării înflorim

sau cine știe poate tocmai de aceea…

/ Rodica Dascălu / Singurătatea salcâmului /

atentă la semafor cu pasul sprinten

o bătrână cu rucsacul în spate

trece strada

în urma ei

o mamă răspunde promt

prea multor întrebări ale copilului…

grăbit să ajungă nici el nu știe unde

un bătrân ursuz vorbește singur

se adresează unui interlocutor nevăzut

două tinere discută aprins

despre ele însele în relație cu ceilalți

în curtea bisericii ard lumânări

pentru vii și adormiți…

o pasăre brăzdează cerul

își află răgaz pe o linie aeriană

lângă o altă pasăre…

martor: străvechiul bulevard

arborii seculari

pereți vii nesfârșiți până-n cer

coroanele verzi zugrăvite în nuanțe de alb

acuarelă cu flori de salcâmi și castani

vântul adie și înmiresmează totul

cu parfum de iasomie

aparent simple secvențe…

așa cum se-mbină într-o imagine

mai presus de fragmente

piesele unui puzzle

o taină unește:

oameni păsări arbori și flori

numele ei viață…

19)

între aprilie și mai

punte de Lumină

în fața măreției vieții

parada florilor albe

surprind întâi

smerenia florilor de salcâm…

săgeți orientate spre cer

florile de castan îmi arată un drum…

florile de soc privesc în lăuntrul meu:

– prin smerenie te înalți…

oare sunt dispusă să îmi asum

mesajul subtil al naturii?

doar gingașa floare de măceș

dăruindu-mi parfumul ei suav

este și atât…

/ Rodica Dascălu / Parada florilor /

prima vioară a doua vioară celelalte viori

violoncel harpă flaut și tot atâția muzicieni

interpretul la pian el însuși compozitor

mai presus de toate dirijorul

nu trece cu vederea nici cel mai mic dezacord

știe rolul fiecăruia în acest mozaic minunat…

rezultatul: suave armonii

alternând cu acorduri grave profunde

zbuciumul de început al vieții

suntem unici și atât de frumoși!

toți privim spre Creatorul nevăzut

aparent fiecare interpretează propria partitură

dar cântul fiecăruia este aspirație

către cel ce cuprinde cu privirea sa întregul

și îi dă un sens…

totul capătă un înțeles

viața fiecăruia în parte

viața în comuniune

cum armonia concertului evocat…

/ Rodica Dascălu / Dirijorul /

de la verde crud la verde intens

întinderi nesfârșite

o barcă cu vâsle mă poartă

într-un ocean de verde cu galbene valuri

respirații profunde-n univers…

speranța nădejdea mă împresoară

plutesc într-un ocean al dorinței

de a fi împreună…

îmi deschid inimă cât să cuprindă

întreg câmpul verde de grâu

prefigurare de lanuri aurii

ofrandă cerului

zilnic El așteaptă răbdător

parcă întrebându-mă

dacă absorbită de temerile zilei

mai am timp să-l privesc…

o dată pe an cerul plânge

soarele coboară-n asfințit însângerat

pământul se cutremură

îngerii șoptesc:

pentru a primi Lumina Învierii

muriți câte puțin pentru grija cea lumească

și înviați din propriile voastre patimi!

e însăși bucuria Fiului…

/ Dascălu Rodica / Bucuria Fiului /

obosită de drum sinuos

de așteptări neîmplinite

aflată în căutare de frumos și senin

inima-i verigă vie

prin ea, ating în univers alte inimi…

inima-i vedere

prin ea, învăț să privesc

fărâma nemuririi din oameni…

inima, tainica ta plăsmuire, Doamne,

lăcaș sfânt pentru suflet!

eliberat de patimi curat

deschide ușa Fiului

îi oferă adăpost…

cunună de har plutește

mă însoțește teama să nu-L pierd

fără El viața-i lipsită de sens…

/ Rodica Dascălu / Cunună de har /

vine o vârstă anume

periodic îmi fac un control al inimii

să văd dacă lăcașul iubirii

pulsează în ritmul universului…

cabinetul medical

o încăpere ușor umbrită

la parterul unui bloc

cu fereastra deschisă spre grădină…

precum o tandră ninsoare

petalele purtate de vânt

țes covor multicolor

printre galbene păpadii

câtă explozie de culoare!

înviorată o clipă de frumosul zilei

mă-ntorc și privesc în încăperea ușor umbrită

în contrast

văd chipuri palide

obosite de viață netrăită

inimi în așteptarea

unui cuvânt de încurajare

speranță

pentru încă un strop de viață…

poate, cât nu-i prea târziu

e timpul să-nvățăm bucuria de a fi …

/ Rodica Dascălu / Contrast /

Doamne,

necuprinsă-i frumusețea creației tale!

dorință mea vie, să fiu!

universul îmi răspunde prin culoare:

pe cerul albastru

desenează forme diafane

norii albi pufoși

în continuă mișcare…

câmpurile verzi de grâu

tivite cu flori galbene de păpădii

freamătă cât vezi cu ochii…

grele de atâtea flori

coroanele pomilor

alb roz plutitoare sfere

inocență străfulgerată iar și iar

de văpăile florilor de liliac…

voi alipi buchetului de culori

roșul aprins al inimii

devin minusculă rază în curcubeu

precum viul în mine

izvor însetat de lumină…

/ Rodica Dascălu / Dorință /

îmi las gândurile să curgă firesc

le observ de la distanță

se plâng de vremuri de oameni

de izolare și singurătate

dacă nu le-aș opri la timp

ar fi în stare să-mi macine trupul

cum un râu vijelios stânca

nu-i ușor să le opresc

înalț o rugă spre Cer

să-mi dea hrană sfântă pâine și vin

transfigurare

mă-ntorc în lume scăldată-n lumină

gânduri bune mă inundă

mă apropii devin una cu ele

curgere lină vindecare …

/ Rodica Dascălu / Hrană sfântă /

în plină primăvară

ploaie cu albe, roz, purpurii petale

înmuguresc ultimii copaci

țâșnesc muguri viguroși de nuc

alături de mugurii delicați de salcâm

când lumina soarelui inundă dimineața

umbra reflectă ramurile lor împletite

într-o tandră îmbrățișare

iubirea înmugurește

plutește în aer

tremurătoare plutire a petalei

bucuria

copacii își împletesc ramurile

precum își strâng mâinile oamenii…

/ Rodica Dascălu / Îmbrățișare /