te îmbie să afli mărturii despre geniul poeziei fiecare colț de rai din Copou

generații de părinți copii nepoți doresc să păstreze în amintire întâlnirea

în taină cu poetul / o fotografie lângă statuie la umbra teiului numit și

Patriarhul Grădinii Copou devine oglinda unei clipe de răgaz

în preajmă o mamă grăiește cu duioșie fiului:

– precum un bunic neputincios se sprijină în baston

pentru a merge, așa bătrânul tei continuă să pășească

prin veacuri, își reazemă în proptele coroana cu crengile grele

de frunze argintii, de flori, de aduceri aminte, de șoapte și cânt…

cândva trunchiul teiului a fost în pericol / gata să

se despice a primit ajutor / îmbrățișat de două cercuri

împletite din speranțe, interiorul tulpinii devine un drum spre

pământ, hrană pentru fragezii lujeri / se nasc noi rădăcini / absorb

seva / teiul se regenerează prin el însuși / renaștere pentru alte generații…

„Dumnezeul geniului m-a sorbit din popor…” spunea poetul…

/ Rodica Dascălu / Teiul lui Eminescu /

zi toridă de vară văpaie peste oraşul pustiu

călătoresc cu trenul. în vagon doi copii cu părul auriu

cum spicul de grâu, în drum spre bunici împreună cu tânăra

lor mamă. un dialog încântător se înfiripă:

/ uite, Petra, flori de soare! /

/ Simon, se spune floarea soarelui /

își amintesc de ochii albaştri ai bunicului

îi vor desena portretul vor fi și ei prezenți în imagine

desenează Petra desenează Simon concentrare maximă

/ Simon, te rog nu irosi hârtia! /

/ Petra, de ce m-ai desenat aşa mic, eu sunt mare! /

în jur oamenii zâmbesc eu îmi întrerup firul lecturii

gingășia copiilor ne învăluie

urmează un moment straniu dureros

cuprins de neliniște Simon devine agitat de neoprit hohotul de râs

în cascadă delir cum alunecarea pe o pantă. istovită mama

îi murmură vorbe de-alean se plimbă cu el în brațe

liniște după zbucium. copilul privește absent adoarme

sufletul meu plânge. chipul fetiței capătă aerul unui

om matur: / aşa face el, aproape mereu…/

își reprimă întrebările să nu o supere pe mama

în gând îmbrăţişez fetiţa îl mângâi pe Simon

ei sunt parte din mine eu sunt parte din ei

toţi suntem parte din ceva nemărginit

gândurile de prisos se îndepărtează

rămâne iubirea pentru copii

pentru mama care veghează

fără să se întrebe / de ce tocmai mie? /

în tăcere îşi duce crucea

cu smerenie

doar vara indiferentă defilează în hainele ei multicolore

ca și cum în lume nimic dureros nu se întâmplă…

/ Rodica Dascălu / Poveste de vară

la orizont între apa mării și cer trecere difuză

un prag subtil între văzut și nevăzut

oglindit în viul din mine

tulbură liniștea un țipăt de pescăruși

mă-ndeamnă la visare marea azurie

după înfruntarea talazurilor vieții

tânjesc să ating tărâmul divin

prin zborul lor pescărușii

îmi împlinesc visul

recunoștință …

/ Rodica Dascălu / Zbor de pescăruși /

furtună violentă

ploaia se revarsă

din cer curg șiroaie

perdea continuă de apă

o căsuță din lemn ne apără

un pui de cioară

cu ultimele forțe

încearcă să se ridice

aripile grele sunt o piedică

în zadar un cuib îl așteaptă

primul zbor a eșuat

la fel se-ntâmplă uneori în viață

teii bătrâni își leagănă crengile

vântul intens împrăștie florile

înmiresmată ploaie de petale

cineva murmură o rugăciune

ploaia torențială se oprește

temători pornim spre casă

doar singur puiul de cioară

rămâne într-o băltoacă…

/ Rodica Dascălu / Furtună de vară /

o punte peste ani

revăd momentul primei fotografii

ochii înrourați ai fetiței cer mângâiere

între galbenele file totul e confuz

vremuri tulburi împovărează suflete

părinții copleșiți de griji înțeleg

că importante sunt:

un acoperiș hrană încălțăminte caiete

iar o vorbă moștenită din bătrâni spune:

– copilul să-l săruți în somn să nu afle că-l iubești! –

cresc închisă în propria colivie

și totuși bucuria înmugurește

grădina pârâiașul jocul poveștile rostite

într-o zi descopăr prima carte

încep o călătoria fascinantă ea continuă

regăsesc copilul interior

la celălalt capăt al punții

e același din fotografie

în numele lui îmi cer iertare

fiindcă nu am întrezărit:

dincolo de munca istovitoare a părinților

iubirea

fiindcă nu am deslușit:

în cântul duios al mamei

când torcea în zilele reci de iarnă

dragostea

fiindcă n-am descifrat:

în gestul simplu al tatei

de a-mi cumpăra pantofi roșii de lac

asortați cu rochia brodată de catifea

cea mai concretă declarație de iubire

îmi cer iertare

fiindcă n-am văzut:

lumina în spatele întunericului aparent …

/ Rodica Dascălu / Fotografia /

o caldă ploaie de vară pogoară

mângâie iarba arborii florile spală cerul

ploaia limpezește gândurile

dă claritate viselor

ne e teamă de apă deschidem umbrela

nici dragostea nu mai e dragoste

când gândești că totul e potrivnic ploi soare vânt oameni

iubirea se naște ușor nu arde nu-i tristă nu are așteptări

iubirea nu cere să fii oglinda celuilalt

când ești ceea ce Ești vei fi uimit să descoperi

profunzimi prețioase în adâncuri

ascunse cum pulberea de aur

în stratul de minereu…

/Rodica Dascălu / Ploaie de vară /

viața e mai mult

decât o simplă trecere pe sub soare

decât o defilare a anotimpurilor

pășești șovăielnic și îți repeți

a avea un copil

a construi o casă

a sădi un pom

da, a avea a construi a sădi

sunt etape obligatorii

ca omul să își împlinească menirea

uităm ce-nseamnă să fii

uităm să dăm sens vieții prin trăiri

uităm să învățăm de la oamenii întâlniți

uităm să fim iubire

iubirea plutește învăluie este

dincolo de timp lucruri cuvinte întâmplări

pe drumul interior al inimii

cum o raza de soare nu se frânge-n furtună și continuă să fie

așa devine călăuză în căutarea iubirii un obstacol depășit

prefigurare a unui urcuș spre El

viața e dansul creației…

/ Rodica Dascălu / Sens /

univers de semne și culori

o ie dă mărturie

despre oameni și vremuri

cusută cu migală

o ie dă mărturie

despre creație naștere viață

îmbrăcată cu bluza păstrată odor

port pe umeri

bucurii hore tristeți

cântece de jale

trăirile izvorăsc din adânc

cum șuvoiul de apă vie inundă

pânza vieții țesută pas cu pas

îmi plec fruntea în fața ta

simbol netrecător plânsul unui neam

îmi deschid inima

primesc mesajul tău de iubire

ce străbate prin timp:

aleanul unei doine

tânguirea unui bucium

duioșia unui cântec de leagăn…

/ Rodica Dascălu / Mărturie /

pășesc cu sfială într-un lăcaș sfânt

aroma de mir îmi învăluie ființa

din glasuri grave se înalță un fuior divin

rugă de binecuvântare

tâlcuirea părintelui despre valurile mării şi vântul potrivnic

atinge suav nevăzutul din mine

corabia aflată în călătorie pe marea învolburată a vieţii

se scufundă dacă ne bizuim doar pe noi înșine

să păstrăm vie credinţa harul lucrează

suntem liberi să-l sporim sau să fim cuprinşi de îndoială

aleg încrederea cu ochii aţintiţi spre El

drumul continuă neabătut

furtuna se potolește

o mamă se roagă

în preajma ei trei băieţi

pe cel mic îl poartă în braţe

obosită încearcă să-l aşeze pe covor

cu chipul luminat de zâmbet copilul doarme

când simte intenția mamei tresare nemulțumit

Iisus binecuvântează copiii, pe noi cei aflaţi

în zi de sărbătoare în casa Lui însetați de Cuvânt

nu este totul pierdut

prin copiii lor senini tinerii părinți pregătesc viitorul

de-aş fi ştiut toate acestea! prea tarziu?

nu, nu e timpul trecut toate la vremea lor

mă rog pentru luminarea minţii

și coborârea ei în inimă…

/ Rodica Dascălu / Încredere și îndoială /