în permanență
Dumnezeu vorbește cu noi
prin lecții nu prin cuvinte
o alegere înțeleaptă o lecție învățată
urci treaptă cu treaptă pe o scară
neînsușită
tema se repetă
îmi reconfigurez calea
alteori aleg să pășesc într-o lume oarbă
privesc lucruri nu văd înțelesuri
esențe relații conexiuni
a trăi a fi împreună: eu sunt tu
atunci pot spune în rugăciune:
Te iubesc, Doamne!
El ne răspunde cu iubire
doar noi credem că pedepsește…
/ Rodica Dascălu / Alegeri / 2
generos soarele își trimite razele peste noi toți
cei buni și cei răi
cei bogați și cei săraci
cei talentați și cei mai puțin inspirați
nu stabilește ierarhii nu clasifică
pentru el există doar viață
asemeni soarelui
suntem chemați să făurim alți oameni iubindu-i
fiecare om întâlnit e o oglindă
ce reflectă însușiri
despre care nu știm că le avem
există semeni împietriți de temeri și îndoieli
dacă reușim să nu-i judecăm
vedem că ei se luptă doar cu însingurarea lor
iar noi nu știm că purtăm cicatrici încă vii
sunt semeni fericiți și împliniți
nu bănuim că bucuria lor de a fi
ne oglindește chipul înfrumusețat
lăuntric
să ne deschidem spre oameni
ei sunt daruri divine prin ei aflăm cine suntem…
/ Rodica Dascălu / Nu știm /
noaptea se destramă în freamăt de frunze
amiaza zilei pictează universul
spre seară cenușiul învăluie lumea
nebănuitele nuanțe dau farmec existenței
timpul lăuntric mă absoarbe
în lumina făuririi unui destin
e fascinația întalnirii cu propria ființă
cad din ce în ce mai rar mă ridic tot mai ușor
cu brațele deschise a îmbrățișare…
/ Rodica Dascălu / Fascinație /
împovărată captivă unui gând de neacceptare
o tânără mamă învață mersul prin neguri dense
copilului ei cu chip de înger îi sunt frânte aripile
își poartă lumina pe chip o altă mamă căruntă
are fruntea senină tocmai a învățat cât poate duce
copilul ei un adult cu privirea absentă are nevoie de sprijin
mamei îi cresc aripi e un om printre îngeri
privesc așa cum aș asculta o poveste
dăruiesc un zâmbet
uși interioare se deschid cad văluri ceața se împrăștie
retrăiesc clipa de fericire a mamei când copilul ei primește
premii dar și disperarea când împotmolită în lutul existenței
lipsită de reazăm își continuă calea
mama e un revelator care aduce la lumină
duioșia șovăiala iubirea
suntem atât de fragili un singur pas
desparte rezistența la schimbare
de starea când începi să înveți zborul
acest pas trece uneori prin infern
dar nimic nu-i prea greu
când tu dai viață puiului de om…
/ Rodica Dascălu / Fragilitate /
în dorința lor de a fi altceva decât sunt
câteva suflete irosesc cuvintele
azi nu mă oglindesc în ele
gândul meu singuratic
plutește într-un pustiu
deși zgomotos spațiul e gol
zarva precum un bulgăre fără conținut
se rostogolește află ieșirea se amplifică
propagândându-se în univers ofilește floarea
răsărită în inima unui copil stinge zâmbetul
pe chipul lui altădată vesel…
/ Rodica Dascălu / Ofilire /
proiectată pe verdele gălbui al ierbii
umbra îmi atinge ușor sufletul:
/deși existăm într-o lume efemeră
suntem în lumină ne definește bucuria!/
bune sau rele gândurile
precum cioplește-n piatră dalta unui sculptor
croiesc destinul omului
sunt tot atâtea căi de urmat
soluții posibile scrise într-un desen complicat
de un arhitect cu har
de unde să-mi știu rolul în acest plan uriaș?
târziu după îndelungi căutări
înțeleg:
ca drumul sa-mi fie cu rost
aleg să-mi scald mintea în iubirea inimii
eliberat din arderea patimilor
viul culege din univers
pulbere de stele zboruri de păsări
frânturi din cântul tăcut al îngerilor
când gândul este curat
ce frumos zidești, Doamne!…
/ Rodica Dascălu / Ce frumos zidești, Doamne! /
din raze de lumină și speranțe
împletesc a tinereții eșarfă de mătase
când apusul mă învăluie
țes negre gânduri regrete deziluzii
crâmpeie cenușii ale trecerii prin lume
nici clipele de fericire dintr-o viață
nu sunt un curcubeu
cu ochii închiși mă adun într-un murmur
mi-e teamă să mă bucur
înfrântă cad în genunchi
uneori străfulgerarea unei clipe e deajuns
timpul se stinge ceva nou se naște
plutirea creației dăinuie
ridic privirea și mulțumesc
nici o durere nu-i prea mare
dacă prin ea ating cerul…
/ Dascălu Rodica / Eșarfa vieții /
dau mărturie despre dinamica vieții
culorile ruga zborul devenirea
rănile lumii strigă
în locul plin de viață cândva
casa cu obloanele trase un chip cu ochii stinși
portretul îndoliat al tatei stă de veghe
plâng arborii viguroși retezați în plină splendoare
viața mlădițelor e curmată de nemiloase atentate
pare un suflet împovărat
un petec de ogor năpădit de ierburi
pământul privește în sine însuși
nu acuză de indiferență sau răutate
se zguduie de propria lui neputință
purtăm patimile la vedere precum o emblemă
Dumnezeu revarsă harul Său perpetuă ninsoare
lacrima o fereastră spre vindecare…
/ Rodica Dascălu / Vindecare II ( Purtăm patimile la vedere ) /
un poem e tremurul aripii de înger când atinge sufletul
fiorul cititorului îndelunga sa tresărire
lacrima abia stăpânită
îmi dezvălui trăirile cu sfială mă trezesc din somnul adânc
coșmarul mișcării într-un cerc se destramă
îmi pun întrebări începe transformarea
momentul de grație e diferit poate fi o durere
o călătorie fascinantă o întâlnire memorabilă
sau câte puțin din toate
smerită în rugăciune pășesc atent
mă sfătuiesc cu propria conștiință
sunt o piesă într-un plan divin
ochii interiori se deschid
am rostul meu
privesc văd și observ dincolo de contur esența
lumea își schimbă înfățișarea
devenind…
/ Rodica Dascălu / Smerenie /
ascult plânsul celor din nevăzut
purtate pe nori plutitori lacrimile lor
se-mbracă în nimb de lumină
adunate mănunchi de raze pe norii diafani se revarsă
cum o ploaie monotonă ce spulberă frunzele toamnei
alteori o ploaie-n furtună
prin ropotul ei alert alungă întunericul gândurilor
acoperă pleoapa cu un văl transparent
pâraiele aleargă la vale șlefuiesc stânci
învolburate devin cascade și cântâ în cădere
râul în imensitatea sa trece indiferent
fără a se sfârși vreodată precum dorul…
/ Rodica Dascălu / Lacrima /