„Capul unui om de talent este ca o sală iluminată

cu pereți de oglinzi.” _ Mihai Eminescu

se lovește de zid cuvântul

cand lăuntrul e întunecat

și dacă vie sunt

iarăși pășesc în moarte

mintea o fereastră peste care

faldurile timpului coboară

inima omului viu

un palat luminat cu pereți de oglinzi

aici cuvintele se contrazic se suprapun se apropie

reflexiile destramă încordarea

răsar curcubeie…

/ Rodica Dascălu / Viul din noi /

„Doamne, facă-se voia Ta!”

lumină pe calea mântuirii

încercările sunt daruri

prin iubire

salvăm sufletul din moarte

uităm că ceilalți sunt făcuți după chipul și asemănarea Lui

iar noi dorim să-i schimbăm după chipul și asemănarea noastră

dacă încetăm să-i judecăm înțelegem: a iubi întotdeauna are sens

vine vremea și pentru ei să fie!

/ Rodica Dascălu / Chip și asemănare /

în veșmânt roșiatic cerul

îmbrățisează întreaga fire

soarele pregătește

desăvârșirea lucrului început

în perpetuă mișcare

nuanțele se aprind

se sting

renasc

izvorul de lumină alungă

orice urmă de șovăială  …

/ Început, mereu altfel / Rodica Dascălu /

alegerile bune dau anilor valoare

timpul construiește

şi tot el ne împlinește lăuntric

bogățiile adevărate

nu aparțin acestei lumi

tot ce dăruim

continuă să trăiască în celălalt

retraşi în noi înșine

ne despărțim de omul vechi

pentru a ne naște

copii

în noul an

e un început bun în toate…

/ Rodica Dascălu / Poem de 1 ianuarie /

la un semn din nevăzut cortina verde se destramă

împletindu-și crengile desfrunzite cum brațele singurătății

unite într-o rugă / copacii dezvăluie privirii

profilul albastru al munților

împăcați cu noi înșine începem să fim

vălul neîncrederii cade scena-i deschisă

lumea bate pasul pe loc sau se învârte într-un iureș de neoprit

suntem împreună / marele dirijor scrie partitura

o prezență vie ne ajută să păstrăm pulsul vieții ritmul ei cosmic…

/ Rodica Dascălu / Vălul neîncrederii cade /

pășesc pe cărări cunoscute

nu pare să-mi fie ceva împotrivă

șuvoiul monoton al zilelor curge indiferent

o existență fără piedici este cenușie fără rost

dacă-L primesc pe Cel ce așteaptă un semn

harul său precum lumina unui far alungă negura

cicatrizează rana viața devine tainică lucrare

la răspântie învăț să aleg calea

sunt doar ceea ce dăruiesc…

/ Rodica Dascălu / La răspântie /

în trecere prin lume

verigă între ieri și mâine

am venit să-L întâlnesc

dacă doresc să fiu fericită cu orice preț

răul ignorat continuă să fie

erodează cum apele învolburate

malurile unui râu

dacă mă cufund în întuneric fără a vedea binele

tot ce am construit ziua noaptea se destramă

sunt o pasăre cu aripile frânte de furtună

incapabilă să zboare

după îndelungi zbateri

când urcușul pe vârful unui munte

când prăbușirea în râpa cea adâncă

am revelația firii omenești

pentru înfrângeri nu e vinovat

neamul timpul sau locul unde m-am născut

sunt om

uneori pe o treaptă unde mai jos de atât nu se poate

calea ieșirii din impas: acceptarea

aici în iadul din mine mă întâlnesc cu lumina Celui Viu

pacea mă învăluie nu voi mai fi nicicând singură…

/ Dascălu Rodica / Întâlnire /

nu avem puterea de a schimba viața celuilalt

slăbiciunile ne țin captivi în lanțuri atât de trainice

încât dorința noastră de a le îndepărta eșuează

dacă iubirea devine cheia

prin care deschidem inima

locul tainic unde El ne așteaptă

legăturile ce sapă răni adânci cad de la sine

descătușați din robia suferinței

suntem nemuritori…

/ Rodica Dascălu / Descătușare /

redescoperim parfumul copilăriei

inocența mirarea întrebarea sunt vii

copilul din noi încă trăiește

o clipă de reverie

o alta de duioase aduceri aminte

spațiul magic unde în tihnă ne adunăm

toate sunt hrană pentru suflet

dacă retrăim bucuria unui copil

când surprins descoperă lumea

tinerețea interioară e toiag

în vreme de restriște…

/ Rodica Dascălu / Copilul interior /

cufundați în întuneric agonisim provizii

dacă înțelegem că a fi

înseamnă a muri

pentru a avea

vom supraviețui prin iubire într-un suflet

între naștere

moartea trupului

și înviere suntem drum

transformăm ogorul în spic de grâu

prefigurarea pâinii hrană pentru viață

suntem arbori

prefacem seva pământul în semințe

purtate de vânt vor deveni mantia verde a muntelui

sunt creștere

prin cruce învăț să trec patima în virtute

mă apropie de mine de celălalt de cer

prima zbatere de aripi însuși zborul

sunt bucuria sărbătorii

ștergarul prețios cusut de mama

împodobește icoana într-un sfânt lăcaș

fericirea nu este grămadă de lucruri stivuite…

fericirea nu este grămadă de lucruri stivuite…

/ Rodica Dascălu / Supraviețuire /