ai păstrat amprenta fiecărei
întâlniri, un loc bine conturat,
precum o grădină, unde celălalt
vine, îndepărtează ierburi, respiră.
din când în când, udă florile.

în prețiosul timp rămas
ți-ai dori să scrii câteva poeme,
lentile magice, cu ajutorul cărora
vei vedea mai ușor
în infinita lume nevăzută.
te scufunzi în adânc și recreezi
crâmpeie de adevăr, un cuib
de perle. înșirate ar putea
deveni colierul de vis.
doar dăruindu-l dobândește
valoare. obrajii aprinși, un semn.

Rodica Dascălu

16 ianuarie 2021

perdeaua ninsorii
cade lin peste orașul gri.
desprinsă parcă din basmul
copilăriei doar în lumina nopții
strălucește. o clipă numai,
cât trecerea prin lume.

o stea arde luminând în jur
pentru a se stinge apoi
în întuneric.

Rodica Dascălu

15 ianuarie 2021

cortina deznădejdii a căzut,
neașteptat, în toiul celei
mai atractive scene
din spectacol.

când acel ceva autentic
dintr-un om începe prăbușirea,
brusc, el se trezește din amorțeală.
alegând să trăiască,
se reclădește. iubindu-se
pe sine învață să-l ajute pe celălalt.

dar, la fel de bine, obstacolul
îl poate răpune. ești spectatorul
alunecării în infern. imposibil
ca mugurii reconstrucției
să nu se ivească.

valoarea lui se transferă în ceilalți.
nimic din ce-i măreț nu se pierde.
Dumnezeu pregătește pentru noi
daruri. nu suntem încă la înălțime.

Rodica Dascălu

13 ianuarie 2021

obișnuiam să spun,
am experimentat cam
tot ce se poate: durerea,
indiferența, smerenia, iubirea.
aripa destinului atinge iarăși.
tu, cea ocrotită, mângâiată,
cauți ajutor, ai vrea să
te sprijini de tulpina
arborelui falnic.
pe măsură ce încerci
să te apropii,
speranța,
o fata morgana,
se pierde dincolo
de margini. adie briza
unei lumi noi, lăstari vii
prind a răsări. îi auzi cum
cresc. proaspăta sevă vindecă,
salvându-te de rătăcirea drumului.

Rodica Dascălu

11 ianuarie 2021

deși locul unde mă aflu are ferestre
orientate spre soare, uși ce se deschid
spre ziua de mâine, totuși, percep spațiul
ca fiind o colivie. orice intenție de a afla
raza de senin eșuează. pereții, de neclintit.

o creștere atipică a celulelor
o tulburare a ritmului cardiac
o îngustare a capilarelor
corpul nu trăiește altceva
decât o diminuare drastică
a procesului vital. frica există.
îmi spun: trebuie să fie un drum
care să mă ducă spre miezul ființei!

pentru a recunoaște direcția,
ar fi bine să citesc câteva poeme
de Tudor Arghezi, să ascult Rapsodia
Română a lui George Enescu și, uimită,
să mă opresc pentru a admira Anemonele
sau celelalte flori ale lui Ștefan Luchian.

în lipsa artei, voi ignora drumul
esențial, sensul îmi va rămâne
necunoscut, fără să știu de ce.

Rodica Dascălu

9 ianuarie 2021

în toiul iernii sau mai târziu,
spre primăvară, primesc
din partea Ioanei,
prietena mea din copilărie,
un semn, o fotografie ilustrând
un cuib de ghiocei firavi sau câteva
fire de zambile grăbite să înflorească.

de câte ori privesc gingașa floare,
roiuri de amintiri mă împresoară.
parfumul ei mă poartă ușor
peste pământul reavăn.
zăpada abia s-a topit.
un abur cald urcă,
amintindu-mi cum
grădina casei unde m-am
născut respiră la fel de intens.
în lipsa mea, pomii înfloresc iarăși.

Rodica Dascălu, 7 ianuarie 2021

la răspântie II ( renunțare )

nu, nu m-am oprit prea des
asupra unui fapt atât de evident,
fiecare om are un geniu lăuntric.
un bulgăre de energie îl susține,
cu o singură condiție: să fie liber.
o minte inspirată îți permite
să atingi conștiința întregului.
poziția în care ești îți dă voie
să creezi infinite lumi.

despre oferta destinului
nu știu prea multe. rareori,
viziunea lui intră în rezonanță
cu visele mele ascunse.
despre fantasme și iluzii
îmi place să vorbesc,
deși orice desprindere
din șuvoi e lipsită de sprijin.

renunțând la unele
prejudăcăți cum ar fi:
nu știu, nu pot, nu înțeleg,
nu vreau, nu mă voi schimba
apare o minune. se naște spațiul
de acces la nemărginire.

viziunea vieții devine congruentă
cu resursele interioare. lumina unui
far alungă negura, la răspântie aleg.

Rodica Dascălu

3 ianuarie 2021

cer ajutor cuvintelor pentru a reda
intensitatea emoției, spunându-mi:
doar scriind voi evita alunecarea
într-un labirint fără ieșire.

dar ele, cuvintele,
nu pot recrea realitatea
pe care am trăit-o. întregul
solfegiu de nuanțe al mersului
prin întuneric rămâne de neatins.

încredințez neliniștea existențială
sau metafizică puterilor cerești.
văd cum vălul întunecat se risipește.
rugăciunea mi-e ascultată. sunt salvată.

Rodica Dascălu
1 ianuarie 2021

Anul 2020 își trăiește ultimele ore. Pentru a-l defini folosesc un singur cuvânt: prietenie.
Călătorind în locuri mai aproape de casă sau mai îndepărtate, m-am reîntâlnit cu prieteni pe care nu-i văzusem de mulți ani. Am atins chiar și țărmul, apa mării iar zborul amplu al pescărușilor m-a fascinat, ca de fiecare dată.
Alteori, pașii m-au purtat în muzee de artă, parcuri și grădini…
Cele patru anotimpuri, aparent aceleași, dar, de fapt, mereu altele, mi-au fost surse de inspirație, de energie…
Am continuat să merg pe drumurile începute cândva. Mi s-au deschis în față alte cărări. Am scris o carte, dăruind prin filele ei o fărâmă de iubire.
Drumul lăuntric mă ajută să fiu, oricând doresc, în satul natal. În genunchi, în fața crucii cu inscripțiile șterse de prea multă uitare. Aici, gândurile mele veghează…
Ultimul grăunte de nisip e pe cale să se scurgă în clepsidra timpului.
Am trăit o situație limită. Nu mai este nicio ieșire, îmi spuneam. Și totuși, Dumnezeu nu ne părăsește. Ne trimite în ajutor alți oameni. Prietenii mai vechi și mai noi, rudele, copilul, medicii specialiști, medicul de familie, asistentele medicale… Vedeam doar efectul grijii și preocupării lor de a ne fi mai bine. Ca din senin, la intrarea în apartament, răsăreau crizanteme, crăciunițe, trandafiri… Apoi, găseam alimente, apă, medicamente… Pe e-mail aflam că facturile sunt plătite. Apoi le auzeam vocea caldă, încurajatoare. Mi-au fost aproape cu fapta, cu gândul, cu sfatul competent…
Eu trebuia să fiu puternică pentru a ajuta, la rândul meu… Și iar îmi spuneam: nu vom face față, suntem atât de fragili… Dar medicii caută variante, găsesc soluții salvatoare. Împreună vom reuși, cred…! Echilibrul, să sperăm, se va restabili. Mai este nevoie de timp, de răbdare, de recuperare…
Vă mulțumesc tuturor!
Anul 2020 m-a învățat ce înseamnă solidaritatea… Nu, nu e lucru puțin să vezi cu ochii tăi cum ea face minuni….
Vă mulțumesc și vouă, prietenilor mei virtuali… Pentru fiecare semn lăsat în căsuța mea de Facebook, pentru fiecare popas, apreciere, urare… Vă îmbrățișez, dorindu-vă multă sănătate și să aveți mereu oameni frumoși aproape!
La mulți ani! An Nou Binecuvântat!

31 decembrie 2020

~ Rodica Dascalu