Îndârjindu-ne să rezistăm curenților reci de aer,

Continuăm să stăm pe puntea vaporului,

Ce plutește îndiferent pe apa lacului.

Cu rafale scurte de vânt, frigul ne alungă

În salonul, de la geamul căruia privim ploaia,

Cum dă o tușă finală peisajului.

Singură, în rochie neagră lungă,

Cu voal alb acoperindu-i părul,

Pe punte a rămas o tânără,

Privește, prin perdeaua de apă, culmea munților,

Împodobiți cu nemărginirea clipei.

Singurătatea fetei e molipsitoare și stranie,

Și se strecoară-n noi toți,

Suntem oglindă pentru univers,

Sau universul e oglinda noastră? .

La coborâre ne despărțim,

Fiecare își alege drumul.

/ Rodica Dascălu / Oglindă