Plimbându-mă pe aleile bătrânului parc,

Natura îmi dă binețe la fiecare pas,

Privesc spre înalt și admir

Graţia arborelui exotic catalpa,

Împodobit cu păstăi verzi

Și frunze mari în formă de inimi,

Ruginii acum, toamna.

Mi-am amintit,

Iunie…

Pășeam absentă printre florile,

Așternute pe alei,

Până-ntr-o zi, când, privind copacul

Încărcat cu flori albe,

Suav parfumate,

Grupate în ciorchini piramidali,

Am trăit miracolul,

De a vedea frumusețea.

Absorbit de gânduri, sufletul meu,

Să observe atent natura și darurile ei,

Uitase.

Căutăm adesea să trăim o minune,

Așeptând să o găsim la capătul

Unor drumuri lungi

Și obositoare.

De fapt, miracolul se află

În noi și lângă noi,

Deghizat, uneori, într-un copac înflorit

În bătrânul parc al orașului….

 

Să ne reamintim,

Pentru darul de a vedea frumusețea Vieții

Să mulțumim.

Rodica Dascălu / Miracol