pășesc pe cărări cunoscute

nu pare să-mi fie ceva împotrivă

șuvoiul monoton al zilelor curge indiferent

o existență fără piedici este cenușie fără rost

dacă-L primesc pe Cel ce așteaptă un semn

harul său precum lumina unui far alungă negura

cicatrizează rana viața devine tainică lucrare

la răspântie învăț să aleg calea

sunt doar ceea ce dăruiesc…

/ Rodica Dascălu / La răspântie /