în mijlocul unui câmp un arbore

singurătatea sa e vie

găzduiește păsările le ascultă cântul

dăruiește umbră călătorului istovit

înfruntă primejdia ploii

neclintit în fața viscolului

arborele știe să fie

copleșită de temeri mă întreb

când oare precum arborele

voi avea curajul să fiu?

să mă inspir de la cei din jur

să dăruiesc

să accept

să trăiesc

să aștept un om să-și deschidă inima

da, știu că nimic nu este mai important

decât lumina chipului său

zâmbetul…

/ Rodica Dascălu / Învăț să fiu /