De Florii… Aprinzi lumânări. Primești câteva rămurele sfințite de salcie. Nu peste mult timp vei împleti o coroniță. Să împodobești icoana casei. Auzi glasul părintelui Ioan, rostind cu evlavie predica. Te rogi. Pășești înfrigurată spre parcul mare al orașului. Natura pare să fie incendiată. Flăcările, de culoare roșu aprins, izbucnesc cu putere pretutindeni. Frigul pătrunzător se domolește. Nu știi unde să privești mai întâi. Te întâmpină coroana albă, imensă a părului. Admiri aleea, ce se întinde între cele două fântâni, străjuită de copaci ornamentali, meri roșii și pomi albi. În câteva zile vor fi în plină splendoare. Nu uiți să privești în direcția mălinului încovoiat. A început să înflorească. Vântul leagănă ușor ramurile, răspândind miresme delicate. Te oprești, îl admiri. Pentru mulți vizitatori mălinul nu există. Trece neobservat. Nici nu știu ce imagine de vis pierd. Și acum punctul culminant al călătoriei. Mărul roșu, aflat la vedere, chiar în mijlocul grădinii. Înflorește o dată la doi ani. Îți faci o fotografie, având copacul înflorit pe fundal. Chipul ofilit, în contrast cu splendoarea florilor de măr. Dar, ce vezi? Încep și ele să se scuture. Petale roșii răzlețe în iarbă. Un gând fugar îți trece prin minte. Oare, peste doi ani, vei mai reveni? Darurile, bucuriile, toate sunt trecătoare. La fel, încercarea, durerea. Bucură-te, îți spune vocea interioară! Nu te mai gândi. Observă, ascultă în tăcere și aliniază-te fluxului. Coroana unui măr, o flacără vie. Un foc, care te cuprinde. O vâlvătaie. A iubirii, a iertării. A întregii tale ființe. Recunoscătoare că ești. Aici și acum… În drum spre casă, cumperi un mănunchi de flori: narcise albe și galbene. Mulțumești pentru încă o zi.
Florii binecuvântate tuturor!

Rodica Dascalu
17 aprilie 2022 ~