* * *
frumusețea lacului îmi încântă privirea
apa limpede liniștită este o oglindă fidelă
nori albi pufoși plutesc pe cerul senin
pădurea îmbracă mantie verde de brad
presărată ici colo cu nuanțe ruginii
totul se reflectă o simetrie se naște
o pasarelă îmi poartă pașii
spre un foișor în mijlocul lacului
sufletul se scăldă în baia de frumusețe a lumii
măreția naturii oglindindu-se în ea însăși…
* * *
oare ce este frumusețea?
știu există frumusețea naturii
dar și a muzicii a artei și a cuvântului
și câte alte forme necunoscute mie
aceste forme oglindesc lumea
sau ele sunt mai presus de ea
și ne poartă sufletul în nevăzut?
nu nu muzica arta poezia ele nu sunt simple oglinzi
așa cum lacul oglindește lumea înconjurătoare
ele sunt vehicul spre o lume interioară
ele sunt armonie adevăr bunătate
într-un cuvânt frumusețe
ea nu moare nu se micșorează
nu sporește nu poate fi explicată…
* * *
frumusețea oamenilor
de dincolo de chip de culoarea ochilor și a părului
izvorăște din dramele acceptate când oamenii renasc
ea se vede cu ochii inimii
se întrezărește
mai ales la oamenii fericiți în solitudine
ei nu aleargă să umple golul
cu bogății jocuri de noroc ori muncă în exces
nu schimbă partenerii nu sunt tânguitori
nu sunt veșnic revoltați
în plenitudinea fericirii lor ei dăruiesc
fără să fie conștienți că o fac
e o binecuvântare să fii în preajma lor…
* * *
iată cum gândul despre oglindirea lumii
în tihna unei zile de toamnă capătă sens
mă îndepărtez
trăiesc regretul morții
unui moment irepetabil de frumusețe
altul se naște…
/ Rodica Dascălu / Frumusețe – armonie, adevăr, bunătate… /