o stranie neclintire s-a cuibărit în pliul
amplu al dimineții. îți plăcea să crezi
că peste întreaga planetă
au coborât pacea, armonia.
pentru clipa ta de liniște, undeva,
în alt colț de lume, cad ritmic picături
de sânge, absorbindu-se în pământul însetat.
sunt ultimele tresăriri ale unui trup în agonie.
nu mai ai așteptări, lumile se nasc și mor,
unele în miezul altora.
ceea ce credeai că este definitiv
se destramă înainte să percepi
dinamica procesului.
stai confortabil într-un păienjeniș.
o gravă constrângere împrăștie structura
îndelung construită. cu migală și sudoare.
credeai că minutele tale de reflecție
îți pot anestezia suferința.
nimic mai fals, durerea dispare
transformând-se, uneori, într-un poem.
dacă acesta va înfiora un suflet,
trezindu-l, nu vei afla
niciodată.

14 iulie 2022
Rodica Dascălu