DIN ZICERILE PĂRINTELUI ARSENIE BOCA
EXPLICATE DE PĂRINTELE TEOFIL PĂRĂIAN

„Naşteţi-vã sfinţi!”

Părintele Arsenie îi îndemna pe oameni sã nascã sfinţi. Bineînţeles cã pentru a naşte sfinţi trebuie sã fii sfînt sau trebuie sã tragi de tine spre idealul sfinţeniei. Si cînd începem sã ne ocupãm de noi înşine, putem sã ne cunoaştem, sã aflãm negativele noastre, sã cunoaştem încãrcãtura datã de alţii şi pusã în noi, s-o rezolvãm, dar aceasta cere timp şi ostenealã.

„În mintea strîmbã şi lucrul drept se strîmbã”

Aşa obişnuia sã spunã pãrintele Arsenie, care urmãrea pentru oameni o minte dreaptã şi lucruri drepte şi îndreptate de mintea cea bunã. Valoarea acestui cuvînt o intuiesc toţi cei ce îl aud, şi asta se întîmplã des, cãci noi îl aducem înaintea vizitatorilor şi închinãtorilor noştri, mai ales atunci cînd au prilejul sã vadã o picturã a pãrintelui Arsenie reprezentînd Adormirea Maicii Domnului, picturã în faţa cãreia se opresc cu admiraţie mulţi dintre cei ce viziteazã Mãnãstirea Brîncoveanu de la Sîmbãta. Mintea se strîmbã în urma patimilor şi se îndreaptã pe mãsura curãţirii de patimi. Cînd mintea se îndreaptã, vede lucrurile drept, deci aşa cum sunt ele. „In mintea strîmbã si lucrul drept se strîmbã”. Asta le place la mulţi, am bãgat de seamã cã le place. Cînd le spun cã Pãrintele a zis cã „în mintea strîmbã şi lucrul drept se strîmbã”, oamenii rîd în general. De ce rîd? Pentru cã îşi dau seama cã aşa e. Numai cã e greu sã ştii cînd ţi-e mintea strîmbã.

„Un suflet trist este un suflet cu luminile stinse”

Cuvîntul acesta ne aduce aminte de un cuvînt asemãnãtor, cu circulaţie mai ales în lumea din Apus: „Un sfînt trist este un trist sfînt”. Pãrintele a fost întotdeauna pentru optimism, pentru bucurie, credinţa noastrã fiind „izvor de bucurie”, creştinismul fiind „religia bucuriei”. Domnul Hristos le-a spus ucenicilor Sãi : „Acestea vi le spun cã bucuria Mea sã fie întru voi şi cã bucuria voastrã sã fie deplinã” (Ioan 15, 11).

„Ajutaţi-mã sã vã pot ajuta”

Asta înseamnã cã nu cel care vrea sã te ajute te ajutã cel mai mult, ci tu eşti cel care poţi sã fii ajutat. Dacã eşti deschis spre ajutor te poate ajuta omul de lîngã tine şi omul superior ţie; dar dacã nu-l recunoşti superior, ba, dimpotrivã, îl judeci şi-l calci în picioare, atunci nu te poate ajuta, pentru cã omul este fiinţa care poate zice nu, şi zice nu!

„Să ai înţelegere faţã de neputinţa omeneascã”

Am fost odatã la Pãrintele Arsenie Boca – Dumnezeu sã-l odihneascã! –, la Bucureşti, cu un student la teologie de atunci, care acuma-i preot – au trecut anii peste toţi de-atunci… a fost asta în 1965 –, şi Pãrintele vorbind cu el, desigur sã aud eu, i-a spus un cuvânt care mi-a rãmas mie pentru cealaltã vreme a vieţii mele şi cred cã şi pentru veşnicie. N-am sã-l uit niciodatã! Zice: „Uite, mãi frate. O sã fii preot. Sã fii înţelegãtor faţã de neputinţa omeneascã!” Nici nu vã puteţi închipui cât m-am gândit eu la cuvintele acestea, de atunci încoace; cât le-am urmãrit în viaţa mea şi în viaţa oamenilor. Şi mi-am dat seama cã neputinţa omeneascã e o realitate. Sunt atâţia oameni rãi în lumea asta, şi nici ei nu vor sã fie rãi… Şi-s rãi, şi noi trebuie sã înţelegem rãutatea lor de pe poziţia noastrã, din situaţia noastrã. Sã înţelegem cã ei nu pot mai mult, cã ei înşişi sunt nemulţumiţi de rãutatea lor – „Pe cel rãu rãutatea îl ucide”, îi scris în Psalmi: „pe cel rãu rãutatea îl ucide”, îl nimiceşte, rãutatea îl nemulţumeşte. Pomenirea de rãu spun pãrinţii cei duhovniceşti cã e o rãutate fãrã margini, e o rãutate ca o ruginã care mãnâncã fierul, aşa mãnâncã sufletul; rãutatea-i cui înfipt în suflet. Pomenirea de rãu, nemulţumirea, neiertarea este viermele minţii. Un pãrinte spune cã „rãul sã-l scrii pe apã”.

http://www.nistea.com/boca_ziceri.htm