Noi nu ştim care e planul Mântuitorului cu fiecare dintre noi, dar ştim că credinţa noastră ne lipeşte de Domnul Hristos şi că nu mai suntem singuri în lumea aceasta. Teama e semn de necredinţă, frica e semn de necredinţă, îngrijorarea e semn de necredinţă, neliniştea sufletească de orice fel ar fi, e semn că nu avem credinţă.

 

Noi avem credinţă, avem nădejde, avem iubire, avem atâtea şi atâtea avantaje faţă de cei necredincioşi şi toate acestea ne aduc bucurie în suflet. Mai întâi, iubiţi credincioşi, pentru viaţă, în faţa morţii şi în faţa veşniciei să avem gândul acesta pe care ni-1 dă Domnul Hristos când zice: „ Nu te teme, crede numai şi se va mântui….

 

Să ne întărim în credinţă, să facem faptele credinţei, să cerem înmulţirea credinţei, să cerem înmulţirea iubirii, să cerem să avem o credinţă lucrătoare prin iubire, să cerem să avem credinţa aceea care ne asigură că murind nu murim, ci trăim şi după moarte; să avem credinţa aceea care ne asigură că va fi o înviere a morţilor, nu din puterea omului, ci din puterea lui Dumnezeu.

(Din “Credinţa lucrătoare prin iubire – Predici la duminicile de peste an”, Arhim. Teofil Părăian)

 

Păcatul necredinţei. Oamenii nu ţin seama de Dumnezeu, adică nu sunt convertiţi. Aceasta este concluzia la care am ajuns după 25 de ani de când sunt în slujba de duhovnic. Cei mai mulţi nu ştiu de Dumnezeu, îl neglijează, fară să aibă conştiinţa faptelor lor. Sunt oameni care susţin că au credinţă în Dumnezeu, dar nu ştiu să-ţi spună ce fac pentru credinţa lor. 

 

Sunt atâtea lucruri pe care nu le poţi avea decât în biserică. Cel care nu merge la biserică nu are credinţă, sau nu are atâta credinţă cât să-l ducă la biserică. Cred că păcatul cel mai mare, de care lumea nu e conştientă, este necredinţa.

 

Credinţa nu e ca un curs la făr frecvenţă, credinţa trebuie să o trăieşti zi de zi.

 

De ce oare la închisori sunt mai mulţi bărbaţi decît femei? De ce într-o închisoare, în închisori, în general, sunt mai mulţi bărbaţi decît femei? Si răspundem: pentru că la biserică sunt mai multe femei decît bărbaţi. Apoi cine stă în legătură cu Biserica şi cu Dumnezeu nu poate ajunge la închisoare. Cine-I slujeşte lui Dumnezeu ajunge în bucuria împărăţiei, ajunge în împărăţia lui Dumnezeu.

(Pr. Teofil Părăian , citat din predica rostită în Duminica Mironositelor, Blaj, 7 mai 1995)

 

Să ştiţi că numai Dumnezeu ne poate încredinţa despre lucrurile dumnezeieşti.

 

Dacă Dumnezeu nu este pe primul loc în viaţa ta, atunci nu este pe locul care I se cuvine.

 

Bucuria nu se poate defini. Bucuria se trăieşte.

 

Nu locul, ci calitatea rugăciunii este ceea ce se caută. Dar să reţinem că cea mai mare jertfă şi rugăciune posibilă pe pământ este Sfânta Liturghie.

 

Domnul Hristos nu vrea să fim o ceată de tânguitori, ci o ceată de înmulţitori de bucurie.

 

Puteţi citi toate cărţile din lumea asta despre rugăciune, mai mult decât faptul de a te angaja nu-i nimic.

 

Nu există mai mare fericire în lumea aceasta, în nici o privinţă, decât fericirea care vine din iubire.

 

Nu, putem să facem lucruri bune, dar lucrurile bune pe care le facem noi sunt datoriile noastre faţă de Dumnezeu. Nu le facem din puterea noastră numai, ci le facem ca un fel de colaboratori ai lui Dumnezeu. 

 

Rugăciunea în care nu-ţi pui inima pentru aproapele nu-i rugăciune, ci formalitate şi profesionalism.

 

Numai la rugăciune putem să ştim ce legătură avem cu Dumnezeu, ce legătură avem cu oamenii.

 

Dumnezeu când dă un dar, nu-l dă pentru o clipă, Dumnezeu când dă o binecuvântare, n-o dă pentru o clipă, o dă pentru totdeauna.

 

Dumnezeu te binecuvântează în starea în care te găseşti şi cu rosturile pe care ţi le dă.

 

Se spune ca la un om care cerşea cineva i-a dat o floare. Niciodată nu s-a aşteptat omul acela ca cineva să-i dea o floare. N-a aşteptat floarea, dar floarea l-a bucurat, pentru ca o floare spune ceva despre cel care o dăruieşte. 

 

Poţi să fii credincios şi să nu fii cult, poţi să fii cult şi să nu fii credincios. Şi poţi să fii şi credincios şi cult. Iţi alegi. Adică eu, de exemplu, m-am trezit în lumea aceasta cu credintă în Dumnezeu, deci credincios, dar nu şi cult. Cultura mi-am adunat-o, am adunat-o pe parcurs. Si acum îmi adun cultura – cand găsesc ceva frumos învăţ, numai că acum sunt tocilar, că nu mai pot să învăţ dintr-o dată…

http://de-vorba-cu-mine.blogspot.ro/2011/07/margaritare-duhovnicesti-citate-din.html

 

Maica Domnului ca exemplu pentru noi

Să ştiţi că Domnul Hristos care pe cruce fiind i-a dat-o în grijă pe Maica Domnului Sfântului Ioan Evanghelistul şi pe Sfântul Ioan Evanghelistul l-a pus în atenţia Maicii Domnului, a făcut atunci o legătură între toţi credincioşii cei buni şi Maica Domnului. Tuturor le-a dat-o ca mamă. Ca mamă ca s-o avem în atenţie şi ca mamă ca să ne aibă în atenţie. De aceea noi avem mare bucurie din faptul că Maica Domnului este ocrotitoarea noastră, este sprijinitoarea noastră, este pentru noi ca o mamă bună care vrea să ne ajute şi care ne ajută în măsura în care ştie ea că şi Fiul ei vrea lucrul acesta şi în măsura în care noi o rugăm să ne ajute, să ne fie ocrotitoare.

Toate acestea o pun în atenţie pe Maica Domnului în conştiinţa noastră şi dacă ne gândim la lucrurile acestea suntem cu adevărat cinstitori ai Maicii Domnului atunci când îi urmăm smerenia, atunci când îi urmăm anonimatul, atunci când îi urmăm tăcerea. Fac o paranteză aici, să ştiţi că nu mă gândesc la o tăcere ostentativă, la o tăcere a mutului. Doar de aceea ne-a dat Dumnezeu cuvânt, ca să vorbim, dar să ştim cât să vorbim şi când să vorbim şi să luăm seama la cele ce le spunem. În orice caz, să ne gândim că Maica Domnului a trăit în tăcere, dar a spus şi cuvânt când a fost necesar să spună, de exemplu: „vin nu au”, a spus şi cuvânt atunci când a trebuit să spună cuvânt: „Faceţi ceea ce vă va spune El”, a spus cuvânt de rugăciune când a zis: „Măreşte suflete al meu pe Domnul”. Deci Maica Domnului a şi vorbit, nu numai a tăcut. Noi deducem că îşi ducea viaţa în tăcere prin faptul că Sfinţii Evanghelişti ne spun puţine cuvinte ale Maicii Domnului. Maica Domnului a spus cuvânt şi atunci când a zis: „Iată, tatăl Tău şi eu îngrijoraţi Te căutăm”, cuvânt să zicem aşa de nemulţumire, un cuvânt de nelinişte şi totuşi l-a spus. A trebuit spus şi l-a spus. Aşa că dacă învăţăm să tăcem, să învăţăm să tăcem mai mult când trebuie să tăcem, nu să nu vorbim.

Atât de mult a respectat Domnul Hristos, Fiul lui Dumnezeu făcut om din Preasfânta Fecioară Maria, atât de mult a respectat El smerenia Maicii Domnului încât n-a făcut în viaţa Maicii Domnului nimic ca s-o scoată în evidenţă, n-a făcut nimic spectaculos în viaţa Maicii Domnului, n-a pus-o în evidenţă cumva aşa, cu silinţa de a-i face pe oameni s-o vadă în măreţiile ei, ci a rânduit, respectându-i smerenia, ca Maica Domnului să moară cum mor oamenii şi să fie înmormântată cum sunt înmormântaţi oamenii de rând. Şi după aceea, după ce a fost aşezată în mormânt – este credinţa noastră, ca şi tradiţia Bisericii – Domnul Hristos a înviat-o pe Maica Domnului şi a înălţat-o la cer şi cu trupul. Aceasta este credinţa noastră. Vă spuneam ieri că e o taină pe care n-o înţelegem, dar pe care o primim pentru că tainele se primesc, nu se înţeleg.

Toate acestea sunt şi rămân pentru noi exemple, exemple pentru o viaţă curată, pentru o viaţă cinstită, pentru o viaţă sfântă, pentru o viaţă care pune în evidenţă spiritualul şi nu materialul, adică nu partea materială din om, ci partea spirituală. Mă gândesc că ar trebui să se gândească mulţi dintre credincioşii noştri, şi mai ales femeile, ar trebui să se gândească mereu la exemplul Maicii Domnului şi când e vorba de îmbrăcăminte, de felul cum se îmbracă. Adică să aibă o cuviinţă în îmbrăcăminte gândindu-se şi la Maica Domnului. Dacă facem aşa, atunci avem în vedere exemplul Maicii Domnului şi atunci Maica Domnului este exemplu şi pentru noi.

Dumnezeu să ne ajute să avem în vedere şi acest exemplu.

Cuvântarea Părintelui Teofil Părăian despre Maica Domnului – fragment

Întreaga cuvântare o aflaţi pe site-ul   nistea.com

 

Principiul creştin ar fi să te gândeşti nu la ce poate face omul pentru tine, ci la ce poţi face tu pentru el.”, Teofil Părăian în ziarul „Lumina”.

Să-ţi iei crucea înseamnă să depăşeşti situaţiile pe care ţi le oferă viaţa cotidiană.

Roagă-te cum poţi, ca să ajungi să te rogi cum trebuie.

Credinţa trebuie să fie mărturisitoare şi mărturisitoare nu numai prin cuvânt, ci mărturisitoare prin întreaga noastră viaţă. Teofil Părăian în ziarul „Lumina” (17 mai 2009)

Sfintele Paşti şi Săptămâna Luminată sunt Raiul anului bisericesc.