Esenţa unei caravane o descoperi in mişcarea ei. Uită zgomotul sec al cuvintelor si al vocilor: daca prăpastia se opune mersului ei, ea va ocoli prăpastia, dacă se ridică un munte, ea îl evită, dacă nisipul este prea fin, caută in altă parte un nisip tare, dar reia mereu aceeaşi direcţie.

………………………………………………………………………………………….

Câteodată, moare cel care conduce caravana Ceilalţi îl inconjoară, îl ingroapă în nisip, se ceartă. Apoi un altul este ridicat la rang de conducător  şi caravana îşi reia drumul, înca o dată, înspre acelaşi astru. Ea se mişcă, astfel, într-o direcţie care o domină, este  o piatră care se rostogoleşte pe o pantă invizibilă.

Citadela, Antoine de Saint Exupery, editura Junimea, Iaşi, 1977, pagina 9  

Domnul îţi dă viată, te face să creşti, te umple de dorinţe, de regrete, de bucurii si suferinţe, de mânie si îndurare. Apoi te ia din nou la el. Totuşi, tu nu eşti nici acest şcolar, nici acest soţ, nici acest copil, nici acest batrân. Eşti cel ce se desavârşeşte. Şi dacă te vei descoperi asemenea unei ramuri unduitoare, prinsă temeinic în trunchiul măslinului, vei gusta eternitatea in mişcările tale. Şi totul în jurul tău va deveni veşnic.

Citadela, Antoine de Saint Exupery, editura Junimea, Iaşi, 1977, pagina 11  

Nu trebuie sa întâlneşti  omul la suprafaţă, ci la al şaptelea etaj al sufletului, inimii si cugetului său. Altfel, căutându-vă în mişcările voastre cele mai vulgare, ajungeţi să vărsati sângele fără folos.

Citadela, Antoine de Saint Exupery, editura Junimea, Iaşi, 1977, pagina 96  

Căci dragostea nu-ţi e dată ca un cadou al acestui obraz, la fel cum liniştea şi calmul nu sunt produs al priveliştii, ci al ascensiunii reuşite, al muntelui dominat, al instalării tale în cer.

Citadela, Antoine de Saint Exupery, editura Junimea, Iaşi, 1977, pagina 102

De asemenea, m-am simţit împăcat  că sunt dezlegat de toate piedicile, ca şi cum toată această carne zbârcită o schimbasem în invizibil şi aripi. Ca si cum m-aş fi plimbat, în sfârşit născut din mine însumi, în tovărăşia acelui arhanghel pe care-l căutasem atât. Ca şi cum, părăsind vechiul înveliş, mă regăseam extraordinar de tânăr. Această tinereţe era dintre cele care atacă veşnicia, nu tumultul vieţii, la fiecare început de zi. Era făcută din spaţiu şi timp. Mi se părea că devin vesnic, împlinindu-mi devenirea.

Citadela, Antoine de Saint Exupery, editura Junimea, Iaşi, 1977, pagina 117