Gândurile negre își iau zborul,

Sunt fluturi negri cu viață de-o zi,

Ei părăsesc lumea,

Fără a ajunge să cunoască strălucirea nopții…

Mintea despovărată de griji coboară în inimă,

Contopindu-se,

Plâng continuu, sfâșietor,

Prin perdeaua tremurătoare de lacrimi,

Luminițile ochilor privesc în jur,

Nimic neobișnuit, o zi însorită…

Doar în spatele privirii,

Mult zbucium,

Singurătate,

Sunt prima lacrimă, primul om pe pământ…

Prin perdeaua tremurătoare de lacrimi,

Se apropie de mine un înger,

Are chip de om,

Îl cunosc,

Apoi alți și alți îngeri îmi dăruiesc mângâiere,

Cum de nu i-am văzut?

Rodica Dascălu / Chip de înger /