îți dai ultimul licăr
de energie, gândindu-te:
când dăruiești din ceea ce nu ai
vei primi sănătate, stimă, prietenie.
gândurile, precum fluturii, zboară
în lanul de lavandă al inimii,
apoi se opresc,
petale presate între
paginile unei cărți vechi.
și totuși, în mișcare e toată
frumusețea lumii, frânturi de
curcubeie, fâlfâiri grăbite de
aripi oferite privirii atente.
încotro merg gândurile
unui om, te întrebi.
poate se îndreaptă în căutarea
altor vise de aceeași intensitate.
se întâlnesc, iar acest fapt
nu este o coincidență
și nici o pură
întâmplare,
ci este felul lui Dumnezeu
de a fi prezent în tot și în toate,
de a fi iubire pentru tine, trecătorule.

Rodica Dascalu
22 iunie 2022
I

fluturii trăiesc doar câteva săptămâni.
în tot acest timp presară pulbere
de culori pentru bucuria noastră,
a celor care credem că avem
tot timpul din lume
să fim aproape unul de celălalt,
să ne iertăm, să finalizăm proiecte.
te gândești intens la un prieten.
nu ai puterea de a-l căuta. mâine
va fi un moment mai bun,
acum ești prea trist
și e posibil să-i transmiți
starea ta nu tocmai potrivită.
răsfoiești cartea scrisă cândva,
unde el, prietenul tău, este erou.
iată, fără să vrei, retrăiești
crâmpeiul situat la hotarul dintre
viață și moarte. prietenia salvează.
între timp, vorbiți tot mai rar.
nu, nu este indiferență,
ar fi foarte grav să fie așa.
între indiferență și ură
nu e decât un pas.

Rodica Dascalu
23 iunie 2022

e vară. lumina niciodată nu se va mai așeza astfel peste lume. vara, nicicând pământul nu respiră mai bine ca acum. prin păduri, lanuri de grâu, porumb și floarea soarelui, prin apele sale limpezi, precum cristalul… simt zgomotul valurilor mării, lovind intermitent stabilobozii. mireasma florilor de tei plutește amețindu-mă ușor. apoi mă poartă spre tărâmul existent pe o hartă a nervurilor cosmice. percep sunetul ploii, cea care îmi stropește chipul obosit înviorându-l. simt cum aleargă pixul creionând cuvintele. numai ele știu să aștearnă pe o coală de hârtie albă tumultul unei povești. simt mirosul pruncului nou născut dar și zbuciumul interior al unui tânăr închis în propria-i carapace. simt agresivitatea ascunsă sub priviri reci, tăioase, indiferente. uneori, mi-e teamă. fiorul că nu voi fi în stare să-mi păstrez cumpătul îmi străbate trupul vlăguit. dar dacă ceea ce văd în exterior există în mine însămi? a simți e un verb care te conectează cu cel care răspunde sau nu vibrației tale. de la un timp simt măcinarea trupului. intensitatea procesului mă copleșește. aș vrea să ignor destrămarea, să mă lipesc strâns de ceea ce mă bucură. de câte ori nu m-am simțit în mijlocul naturii ca în tovărășia unui prieten adevărat. numai vorbind despre ele, îndoielile și anxietățile dispar, iar arborii seculari îmi alină sufletul, prin foșnetul lor prietenos. și mai simt că în mine sunt nenumărate lumi și lumea întreagă mă reflectă. dar pentru a înțelege, trebuie să trec de marele Eu. accept. iert. creez loc pentru ceilalți, pentru natură și pasiuni. lumina verii mă inundă, absorbindu-mi neliniștea…

Rodica Dascalu
20 iunie 2022

cum ar fi să trăiești doar pentru tine
fără să dăruiești o scânteie veșniciei.
nu există doar obiecte sau lucruri
ci și înțelesuri care-ți dezvăluie
în chip tainic adevărul.
ești liber când sapi în tine
precum în adâncul unei fântâni
descoperindu-te în întregul ființei.
în curtea lăcașului sfânt plouă intens.
un copil nesupravegheat pășește
fericit, tulburând băltoaca unde
se oglindește plumburiu cerul.
cercurile apei și cele ale vieții,
aceleași căi ale devenirii.
trepte de urcat, petală
cu petală, împreună.

aproape orice om întâlnit
încearcă să-și creeze un colț de rai
în cernoziomul inimii celuilalt. uneori
sămânța semănată rodește,
alteori plantele nu răsar.
întâlnirea om – om
e posibilă, mai ales, la nivel lăuntric,
poate n-ar fi lipsit de sens
să cunoști un alt tip de întrevedere,
om – cuvânt, sau orice altă conexiune.
tu știi, nu poți depăși limite,
fără să ai călăuze: îngeri,
semne divine
ori poeme autentice,
al căror mesaj
te surprinde, trezindu-te
din somnul greu al singurătății.
o tufă de trandafiri roz se ofilește.
pe fundal tristețea din ochii
stinși ai distinșilor bunici
pare fără leac.
Doamne, facă-se voia Ta!

Rodica Dascălu
15 iunie 2022 ~

asculți șoapta firului de iarbă.
ești atent, iar păsările parcă
îți vorbesc prin triluri.
părerile de rău, plânsul tăcut
creează spații albe, fără margini.
începi să colorezi în voie o altă lume.
lumina verii, o explozie,
năvălește în zori, pentru a închide
cupa florii de regina nopții, adunând
în ea roua cuvintelor.
apoi, din petală în petală,
coboară, însoțindu-te la drum
spre adâncimea unui roșu trandafir.
parfumul altui univers te învăluie.
existența plină de obstacole
ascunde întotdeauna un miez,
pentru a-l afla, merită să cutreieri.
percepe întreaga imagine
doar cel care iese din peisaj
depășind conturul propriei bucle.

Rodica Dascalu
7 iunie 2022

pierzi de-a lungul vieții însușiri alese.
inocența, întrebările, mirarea le-ai
deprins, cândva, în etapa
fericită a vieții.
hrana copilului interior e simplă.
o clipă de tăcere
cu tandre amintiri aduse la lumină
sau ruga duioasă în fața icoanei
aflată într-un colț al casei,
locul unde singurătatea
asumată devine izvor
al încrederii în tine,
în celălalt, în iubirea divină.
când privești firul de trandafir,
simbol al materiei în mișcare
spre miezul tainic al ființei,
fluturele, al cărui tremur
întruchipează însăși
pulsația viului,
te surprinzi copil.
pe chipul tău
înflorește
minunea de a fi
o piesă în jocul cosmic.
descoperi esența infinitelor
lumi lăuntrice, dar mai ales înveți
să oprești alunecarea nisipului,
să repornești roata iubirii
împotmolită în valuri
de patimi.

Rodica Dascalu
31 mai 2022 ~

oamenii întâlniți, oglinzi pentru răni
ascunse cu grijă în pliuri de timp.
există tentația împotrivirii viului.
în natură totul se întâmplă firesc.
noaptea cedează locul zorilor.
luna se apleacă sfioasă
în fața soarelui.
primăvara, cu alaiul ei de petale,
simte când vine clipa retragerii.
te bucuri de lumina verii,
de auriul spicelor ,
de mișcarea perpetuă a valurilor mării.
te pregătești să întâmpini oameni, situații,
evenimente, ca și cum ai înțelege că universul
acesta efemer nu este doar un pod spre o lume
mai bună, eternă, ci este chiar una dintre
infinitele tale lumi posibile. o recreezi
iar și iar. schimbarea e dureroasă
precum orice naștere.
amprenta rămâne.

Dascălu Rodica,
18 mai 2022

îți dorești să auzi ropotul ploii cum udă
pământul însetat. oricând și oriunde,
științific, fenomenul e posibil.
în alt peisaj al planetei,
norii se destramă, aerul fiebinte
ofilește vegetația, seceta cuprinde întregul
areal, iar altcineva suferă de sete, de foame.
la fel se-ntâmplă cu resentimentele.
au ecou imediat sau răbufnesc peste ani,
în realitatea ta, o filă însângerată,
de ce eu, de ce tocmai mie.
undeva, pe aproape,
se nasc războaie între vecini.
puterea creatoare a cuvântului există.
viața îți permite să exersezi libertatea
alegerii, de preferat ar fi să afli,
mai întâi, cine ești.
în lumina dimineții, îți privești rana.
accepți să te doară, clipa vindecării se apropie.


Rodica Dascălu
5 mai 2022

toți suntem un întreg

te abați din drum și intri în crângul
cu arbori fortificați de vuietul furtunii.
ani în șir ți-ai dorit să cunoști supraviețuitorii
unor grele încercări. descoperindu-i, trăiești
din plin fiorul. ai avut timp să-ți evaluezi
în tihnă trecutul. să vezi cum golul singurătății
te înfășoară strâns ca giulgiul lui Lazăr
cel înviat după patru zile.
pentru o clipă de pace,
aI plătit un preț, mergând
pe frânghia subțire dintre viață și moarte,
întinsă deasupra unui fluviu tumultuos.
la Sfânta Liturghie, ai gustat din potirul veșniciei.
în alt spațiu, primăvara se strecoară anevoie
printre trupuri fără viață, aliniate pe caldarâm.
totul în jur e scrum. gândul aleargă
spre cel care plătește cu sânge
ora ieșirii tale din timp.


Rodica Dascălu
4 mai 2022