Început de ianuarie 2013. Acum, când Sfintele Sărbatori au trecut cu bucurie, viaţa îşi reia cursul obişnuit. Mă întorc cu drag la bunul obicei de a-mi petrece o mare parte din timpul liber în Parcul Cancicov, îmbracat în aceste zile, în straie albe. Moş Crăciun cel uriaş, purtând pe umeri pelerina roşie cu glugă albă, continuă sa stea alături de sacul gol, argintiu, cândva, plin de daruri şi jucării. Tot ce a avut, a dăruit copiilor cuminţi si chiar celor mai puţin cuminţi. Cu obrajii imbujoraţi de gerul iernii, peste tot vezi copii sosiţi la saniuş cu parinţi, bunici, fraţi, cu toţii, încantaţi si bucuroşi sa se plimbe pe aleile acoperite de zăpadă. Bradul imens, alături de care Moş Crăciun cu sacul gol, îşi petrece ultimele zile de sărbatoare, este în continuare punct de atracţie pentru cei mici, pentru cei îndragostiţi sau chiar pentru cei trecuţi de prima tinereţe.

Simt si eu o stare de emoţie, de bucurie, fără să am un motiv anume. Sau poate ca mă bucur de anul nou care abia a început, de revederea cu doamnele din parc, în tovăraşia cărora îmi petrec ore importante din viaţă. Suntem prezente şi pregătite de plimbare pe aleile parcului: Mariana, doamna Bujor, doamna Jemneală, Rodica, doamna Florenţa, Veronica, Mioara, Miorica….. Începem să discutăm. Azi ajungem să vorbim, nici eu nu stiu cum, despre iubire. Recunosc imi place să spun oamenilor din jurul meu, că îi iubesc. Şi de cele mai multe ori când spun aceste cuvinte magice, îi si îmbrăţişez. Este un gest de afecţiune, aşa simt. Din proprie iniţiativă, doamnele, povestesc ca nu au spus în viaţa lor, nimănui aceste două cuvinte: te iubesc. Nu le judec. Toate suntem apropiate ca vârstă, parinţii noştri nu prea ne-au alintat. Doar cu câte o nuieluşă din când în când sau cu o vorbă aspră de atenţionare. Înteleg, din spusele lor, că nici măcar copiilor, nepoţilor şi de ce nu, soţilor, nu le fac astfel de declaraţii. Ne propunem sa exersăm si sa invăţăm impreună sa spunem celor dragi, ca îi iubim, atât cât mai este timp. Prezentul, clipa sunt importante, iar de învăţat, învaţăm pană ajungem la capăt.

Azi sunt pregatită sa fac fotografii, este o zi cu soare, aşa că sper să surprind crâmpee cu peisaje de iarnă, cât mai luminoase. Fotografiez cam tot ce întâlnesc: copii, brazi, copaci cu ramurile arcuite de greutatea zăpezii, câini jucăuşi, aleile parcului. În acest timp, se apropie de mine, un copil de opt-nouă ani, îmbracat într-o geacă galbenă, insoţit de bunica lui. Este vorbăreţ si curios din fire, mă întreabă cum ar putea face şi el o fotografie. Îi arăt, îi fac poze lui si bunicii. Aveam sa aflu că îl cheamă Laur Andrei. Facem schimb de adrese şi îi promit că îi voi trimite pozele. Îl interesează mai mult, pozele făcute lângă brăduţ şi lângă Moş Crăciun. Bunica îmi povesteşte cu tristeţe că părinţii copilului sunt despărţiţi, nepotul este din partea fiului. Laur Andrei, nepotul, locuieşte la ei, la bunici. Ei se ocupă de educaţia lui, de pregătirea lecţiilor, şi de tot ceea ce are nevoie un copil de vârsta lui: cursuri de limba engleză, ore de sport, plimbări în aer liber. Cu lacrimi în ochi, bunica povesteşte că, în timp ce fac lecţiile împreună, copilul se opreşte brusc din scris, ridică privirea din caiet, priveşte departe, pe fereastră, şi spune: ”cred că mama m-a părăsit, nu doreşte să mă mai vadă”. Bunica îşi exprimă îngrijorarea că aceste temeri ale copilului, lipsa afecţiunii si iubirii mamei, îşi vor pune amprenta asupra dezvoltării personalitaţii acestuia.

Încerc sa înţeleg comportarea acestei mame. Poate in copilărie, i-au lipsit şi ei: afecţiunea, iubirea. Iar mai târziu nu a întâlnit oameni pe care să-i iubească şi de la care sa inveţe să dăruiască iubire copilului ei, soţului. Învăţăm doar de la oamenii pe care-i iubim. Da, nimic nu e posibil fără iubire. Am citit undeva: ”Iubirea este un simţământ în care există omenie, linişte, tandreţe, consideraţie, în care există frumuseţe…”. Şi fiecare poate continua, in felul sau, conform educaţiei, credinţei în Dumnezeu şi lecţiilor de viaţă pe care le-a învăţat, acceptat şi cărora le-a gasit sensul ……

Rodica Dascălu

rodicadascalu2002@yahoo.com