după îndelungi
speranțe, ne revedem
teferi sau trecuți prin boală.
înaintea pandemiei obișnuiam
să ne îmbrățișăm.
acum, mai întâi vorbesc ochii.
stingheri, abia îndrăznim
să ridicăm privirea,
să ne atingem mâinile.
și totuși, acolo în interior
bucuria există, și-a făcut cuib
într-un ungher al ființei.
iese în lume rareori,
când întâlnește
oameni frumoși sau
poate un măr sălbatic
ce pare că a rodit cireșe
la începutul blândei toamne.
bucuria îți dă aripi.
te urcă ușor pe culmi
nevăzute, precum o rugă.
în urma ta, peisajul rece și gol.
ecourile, tot mai stinse cum
armoniile unui pian la final
mi-e teamă de ziua de mâine,
mi-e frică de boală,
de moarte, de războiul
pornit într-o zi de Dragobete.
să nu uiți strigătul,
e chiar semnul neputinței.
când accepți că ești muritor,
că ai limite și nu le poți depăși,
viața își deschide brațele,
se oglindește în tine
și o cuprinzi.

Rodica Dascălu
23 august 2022

6 și 7 august 2016, două zile de hoinăreală prin Iași, dar și prin împrejurimi: Bârnova, Bucium. Sfânta zi de duminică este senină, luminoasă. Aerul prea încins, aproape irespirabil. Ziua de luni, după sărbătoarea Schimbării la Față a Domnului, ușoare adieri răcoroase, cele dintâi semne ale nașterii unui alt sezon, toamna. Cerul mohorât, norii plumburii, câteva frunze arămii vor parcă să ne confirme zvonul unui început. Vara își trăiește ultimele zile, săptămâni. Nu este un hotar strict delimitat între anotimpuri. Retrageri și răbufniri, înfruntări intense la scenă deschisă. Există o măreție a căderii, apoi a trecerii. Ceea ce este prețios rămâne, luând alte chipuri. Trandafirii plini de prospețime din grădina hotelului Bucium ne încurajează. Vara rezistă, nu și-a strâns încă faldurile amplei pelerine. Cea împodobită cu flori de câmp, maci și ape limpezi. Culorile, lumina, claritatea, promisiuni ale speranței, regăsirii. Frumusețea există în fiecare zi, pare să ne consoleze universul. Mă aplec. Miros un trandafir galben, simt cum obsesiile, îngrijorările se transformă în păsări. Prin zborul lor înalt vor puncta cerul pentru noi, despovărându-ne. Se vor întoarce peste câteva zile sub forma unor roiuri de meteori activi. Perseidele, spectacolul „stelelor căzătoare” specific lunii august. Bucurați-vă!

Rodica Dascalu ~
8 august 2016 (r. 8 august 2022)

Iată, Soarele, sursa luminii și a vieții, jucându-se cu imaginația ta, se coagulează într-o nucă. Existența plină de încercări ascunde, totuși, un miez dulce, pentru care merită să trăiești. Mai întâi, îndepărtezi învelișul exterior, cu gust amărui. Urmează „proba de foc” a descoperirii interiorului în carcasa dură, lemnoasă. Curajul, încrederea, asumarea, tot atâtea drumuri ce duc spre spargerea zidului ce separă realitatea imediată de esență. Lași în urmă preocuparea pentru aparența lucrurilor. Renunți la prea multele judecăți. Te apleci și asculți șoapta firului de iarbă, trilul păsărilor aflate într-un dialog perpetuu, cântecul greierilor, plânsul tăcut. Explozie lăuntrică. Se naște un spațiu vital nemărginit. Întreaga creație se reflectă. În toată măreția ei.
O după-amiază de duminică. Lumina alungă umbrele din ascunzișurile pădurii. Încep să cadă primele frunze arămii. Par a fi niște întrebări cărora nu le-ai aflat răspunsul. În liniștea aparentă, arțarii croșetează modele complicate din cuvinte nerostite și clipe trăite mult prea repede. Ochiurile de lumină, străfulgerări inspirate. Redescoperi pinii cu tulpinile lor zvelte. Îți sugerează să privești cerul. Ici-colo apar arbori tineri. Coroana nucului precum cercul îndoielilor ce-ți constrânge zi de zi existența. Fluturii albi, tot mai puțini, dar suficienți cât să-ți arate calea spre centrul ființei, zborul. Te plimbi agale pe alee. Tumult de gânduri în conflict cu inima, dar și cu starea exterioară. Până la armonie deplină drumul pare nesfârșit. Bătrânii plopi, cu formele lor neobișnuite, ciudate, îți cântă din frunze o melodie liniștitoare. Nostalgică. Nu, de fapt e un foșnet. Auzi cum curge fluxul viu. Te apropii, te contopești. Sunteți împreună.

2 august 2022
Rodica Dascălu