rătăcești la marginea timpului
te întorci în noaptea ta albastră.
frigul te învăluie.
ai vrea să-l domolești.
întotdeauna, ai crezut că în tine
totul e senin iar temeri nu există.
până atunci, însă, ai de înfruntat
valuri înspumate, ziduri înalte,
ecouri stranii, bariere.
e vremea colindelor
a nașterii pruncului Iisus.
în spatele ferestrei, aștepți.
vântul leagănă lin ornamentul
de Crăciun. animați de spiritul
sărbătorii, oamenii aleargă.
dintr-o clipă în alta
stă să-nceapă ninsoarea.
cuibul tău, o corabie în derivă
pe o mare neliniștită de întrebări.
dacă așteptarea îți va fi zadarnică
ordinea cosmică nu se tulbură.
îți percepi desprinderea.
dar, la cât de amețitor e ritmul
chiar și singurătatea e relativă.
oricând un tsunami deschide ușa.
universul te cheamă. răspunde-i.
dincolo de bine și rău ești tu.
porți în tine focul iar frigul
oricât de aprig ar fi
se îmblânzește.
rădăcinile te cheamă.
de sărbători, poți ieși din timp.

Rodica Dascalu
19 decembrie 2021

asculți ritmul dezordonat al inimii
uneori, un tremur firav, o pâlpâire.
alteori, viul grăbește pasul,
pentru a atinge brusc apogeul.
de când te naști focul nu are odihnă.
te susține când ești în cădere
dar și când iubești sau ești fericit.
te rogi cu ardoare pentru iertare,
e unicul mod de a te desprinde
din strânsoarea aprigă a rătăcirii.
un joc de imagini îți este familial.
prin repetiție capătă multe înțelesuri
parcă schițezi mișcarea unui dans
pe portativul vertical al viselor.
clădești continuu, pentru
a descompune iarăși structura,
reconstruind-o apoi la nesfârșit.
așa alungi angoasa unui singuratic
care încearcă supraviețuirea.
îți asculți vocea. îți înfrunți demonii
care nu-ți dau pace. capeți curaj și,
atent, ștergi conturul propriei bucle.

16 decembrie 2021

Rodica Dascalu

ceața e atât de densă încât abia poți zări la doi-trei metri în fața ta. alegi să mergi pe aleile pustii ale Parcului Cancicov. privești în jur și, de o parte și de cealaltă a drumului ce unește cele două fântâni, vezi copacii desfrunziți. ici-colo, urme de pași pe stratul pufos de zăpadă. rar mai poți observa câteva frunze galbene rămase pe ram. indiferent cât de cenușiu și lipsit de viață este peisajul, dacă ești prezent, tot mai găsești ceva de admirat. o secvență pe care ai trecut-o cu vederea altădată. chiar în aceeași perioadă din an fiind.
ești atrasă de forma coroanelor celor doi arbori veșnic verzi: brazii și pinii. ei înviorează atmosfera stinsă. vara, când ajungi într-o pădure, mai întâi, cauți tulpina zveltă a pinilor. tremurul abia perceptibil al coroanei lor. nu obișnuiai să te oprești în preajma pinilor iarna, pentru a trăi o clipă de răgaz. pentru a contempla.
ești atentă. brazii falnici au crengile asemeni unor aripi. sau mai bine zis parcă ar fi niște trepte. de tine depinde dacă vrei să le urci. brazii bătrâni au ramurile căzute de-a lungul trunchiului, precum brațele unui om aflat în deznădejde. o expresie a neputinței de a continua.
apoi, sunt brazii de mărimea celor care se împodobesc de Crăciun. i-ai observat la începutul primăverii. când, oare, au crescut? iată, sunt destul de numeroși, răspândiți printre ceilalți copaci pe toată suprafața grădinii. o pădure tânără se înfiripă, brăduții se înălță. în timp, crengile lor vor fi tot mai ample. lumea arborilor se aseamănă cu lumea oamenilor. tulpinile se profilează clar pe stratul alb de nea. drepte. aplecate. încovoiate. viguroase. fragile. subțiri. singuratice. împreună. sprijinindu-se.
o cioară așezată pe spătarul unei bănci examinează în amănunt orizontul. face notă discordantă în mediul alb, imaculat. alte câteva ciori pășesc agale pe zăpadă… printre ele, porumbei albi, gri, negri… se înțeleg foarte bine. să fii împreună… să exersezi timid zborul… să urci trepte…
Rodica Dascălu
10 decembrie 2021

neliniște. freamăt. înfiorare.
o acumulare lăuntrică de stări.
pare a fi un cor adevărat
o partitură pe mai multe voci.
nu știi asupra căreia să te oprești.
să asculți. un glas se înalță limpede.
ar dori să dea viață unui
fapt mai rar întâlnit.
invitațiile se adresează unor
oameni greu încercați. au corpul
caligrafiat cu cicatrici. unele încă
sângerează. și viul lor este în impas.
și-au pierdut busola, au rătăcit
calea având drept destinație
bucuria. o tânără împachetează
pentru ei cadouri de Crăciun
în folie roșie, transparentă.
dar spiritului lor răvășit
ce i-ar putea dărui
să se vindece.
o idee prinde contur.
mesajul scris va fi însoțit
de o crenguță vie de brad.
îi va îndemna să vizualizeze
brațele, care vor să îi cuprindă,
când suferă și le este frig, sau inimile
deschise, precum o floare de lotus,
pentru a îi primi și mângâia.
să-ți fie frică, să te simți singur,
dar să știi că cineva se gândește…

Rodica Dascalu

6 decembrie 2021

rând pe rând se aprind luminițe în ochii copiilor, apoi, în bradul veșnic verde din peisajul mirific al sufletului. șoptesc ușor, doar pentru mine, colinde simple. mi-au însoțit cândva copilăria…
dar tot acum, nu pot să nu-mi amintesc. iată, o experiență de viață pe care am perceput-o dureroasă. aproape de netrecut. timpul mi-a dovedit că omul găsește în sine însuși puterea de a continua. că lumina izvorăște din chiar centrul celui mai adânc întuneric.
diagnosticul de neoplasm mamar sau orice alt tip de boală gravă, dar și procedurile de tratament specifice, toate, când apar în viața ta, așa din senin, te copleșesc prin impactul lor emoțional.
treptat însă, în forul tău interior își face loc acceptarea. ajungi să trăiești sentimentul împrietenirii cu suferința. e primul pas pe calea vindecării.
ca prin minune, din inima noastră mare, a asociației de pacienți, a celor implicați în actul medical, a familiei și a prietenilor, se naște, la început firav și fragil, apoi din ce în ce mai puternic, un flux de energii binefăcătoare. pentru tine, pentru noi, cei care dorim să supraviețuim încercării.
Asociația Bolnavilor de Cancer, de oriunde ar fi și orice nume ar avea, ne este aproape. suntem împreună. atmosfera este plăcută, agreabilă. învățăm să ne ținem în frâu neliniștea. și zbuciumul lăuntric. și disperarea. mai sunt și alții care trăiesc situații limită. începem să vedem în jur.
în luna decembrie, când Sărbătoarea Nașterii lui Iisus vine cu bucuria, lumina și magia ei, se trezește în noi o nevoie imperioasă de afecțiune. nu, nu suntem singuri nici o clipă.
te conectezi cu miezul ființei tale. ierți. petreci mai mult timp în natură. te deschizi oamenilor. iată, doar câteva căi. ele aduc pacea, tihna, împăcarea.
cu uimire, vei înțelge că orice întâmplare are un sens. acela de a trăi în iubire. față de noi înșine, față de ceilalți și, în final, față de întreaga Creație. avem nevoie unii de ceilalți. doar împreună vom afla calea spre fericire. și ne vom împlini rostul de a fi…

Sărbători binecuvântate, suflet frumos! Multă sănătate și împliniri!


5 decembrie 2021
Rodica Dascălu