natura te poate copleși prin bogăția
de culori vii și nuanțe. de freamăt.
toamna își desăvârșește opera.
iarna-i aproape.
hrănindu-se cu ultimele picături
din seva unui copac desfrunzit,
o sferă de vâsc veșnic verde
mă trimite cu gândul
la moarte, dar și la
semnul unui alt
început.
o ramură de vâsc,
cu bobițe albe va împodobi
ușa casei, în prag de sărbătoare.
pentru o clipă uit cum arborele
gazdă, privat de hrană, uneori
trece prin moarte pentru
a renaște altfel.

Rodica Dascalu ~

29 octombrie 2021

plimbându-mă pe strada
„Elena Doamna” din Iași, descopăr
o statuie: mama și copilul, un întreg.
rotindu-mă în jur pentru a vedea
plăcuța cu numele autorului,
încerc să privesc sculptura
din mai multe unghiuri.
să deschid alte perspective
asupra împrejurării date.
și evident, o nouă
viziune de a interpreta.
iată, dacă mă încăpățânez
să surprind obiectul de artă
din direcția de mers, ansamblul
se proiectează pe zidul cenușiu
al unei clădiri, anexă a spitalului
clinic. dacă aleg alt unghi,
conturul lucrării capătă
universalitate. pe fundal, cerul
de un albastru intens. în colțul drept
al imaginii și nu numai, coroane
bogate aurii. sunt prezentă.
aud gânguritul copilului,
o mână și tălpile lui se sprijină
în mâinile mamei. aceasta, aplecată,
își pecetluiește iubirea
printr-un sărut. fruntea, locul
atingerii, devine șuvoi de neoprit.

Rodica Dascalu

Imagine: 24 octombrie 2021 ~

Ieri, 24 octombrie 2021, am revenit în Iași, după o absență îndelungată. E locul, unde mă întorc iar și iar. Întotdeauna cu aceeași intensitate a trăirilor.
M-am întrebat de ce trăiesc emoția, ca și cum pășesc pentru prima dată pe aceste meleaguri. Poate, nu revin în Iași decât pentru a mă întâlni cu mine, cea din vremea studenției. Sau cu mine, cea în calitate de mamă sau de prietenă. Cu mine, cea iubitoare de artă, de natură și clădiri arhitectonice unice. Mărturii ale curgerii timpului. Cum sunt acum față de variantele mele anterioare? Nu știu să spun. Nu mai obișnuiesc să ierarhizez. Simt doar că sunt altfel. Am trecut prin zeci de experiențe, situații limită. Și ele continuă să vină. Uneori găsesc forța interioară de a le depăși. Cu credință. Cu răbdare. Cu iubire. Dar și ele mi-au caligrafiat trecerea. Cicatricile rămân. Nu mai sângerează ca altădată. Sunt atemporale, se apropie din exterior, vin spre mine. Apoi se așază precum notele muzicale pe portativul viului. O peliculă fină mă apără de intemperii. Nici locurile, nici oamenii nu mai sunt la fel. În peregrinările mele observ un arbore aflat în toamna vieții. Crengile desfrunzite oferă privirii nervurile încâlcite ale existenței. Și totuși o formă sferică de vâsc verde, pregătindu-se să împodobească ușa unei case de Crăciun, se hrănește. Din ultimele picături de sevă. Miracolul morții și al vieții renăscute pe vechile dureri.

Rodica Dascălu

25 octombrie 2021, Iași

sunt liberă. mă despart de tensiuni, ierarhii, neliniști.
eliberez totul în lumină.
fac loc opiniei celuilalt alături de care vin cu varianta mea de proiect.
se întâmplă o întrepătrundere a esențelor.
ceva nou se naște.
perspectiva de a cuprinde crește. îmi măresc câmpul vizual.
nu, nu forțez balonul în care exist. riscul e mult prea mare.
nu doresc spargerea sau depășirea propriilor limite.
doar le îndepărtez ușor.
testez treptat spațiul meu vital,
arealul unde acționez conștientă.
că totul este conectat. că răspund de faptele mele.
că realitatea se modelează. e plastică.
sunt liberă. ajut, scriind. împărtășesc din experiența mea.
dacă un singur om se inspiră din ceea ce sunt,
îmi spun: nu fac umbră pământului în zadar.
sunt mereu atentă la traiectoria celuilalt.
mă întreb oare ce vrea să-mi arate viața?
de ce ne-am întâlnit?
dacă evit o experiență dureroasă privind în jur,
urc o treaptă sau trec un prag. priveliștea care mi se oferă e alta.
frumusețea ei m-ar putea strivi dacă nu mă smeresc. numai așa văd,
micșorându-mă.
dacă o singură experiență mă ține conectată, prin neacceptare,
desprinderea devine imposibilă. la fel, zborul.
fără să-mi dau seama, mă voi deconecta de la fluxul viului.
stau pe loc, încremenită într-o situație fără ieșire. proiectul meu eșuat.
ce urmează nu e greu de prevăzut: suferință. îndoială. moarte.
dacă voi aștepta mereu ca cineva să-mi valideze orice pas,
faptele mele nu au rezonanță. propriul câmp de forțe mă va strivi.
corpul astral nu va mai colinda în căutarea pulberii de stele.
tot atâtea răspunsuri viabile. infinite soluții.
nu voi mai fi cuibul viu potrivit nașterii unui alt univers, capabil să inspire.
sunt liberă, iar eu aleg să fiu cuib.
păsările cu penaj viu colorat își iau zborul.

Rodica Dascalu ~

17 octombrie 2021, sâmbătă

lumina de culoarea mierii mângâie, alină. frunzele arămii se pregătesc. ultimul lor dans a început deja. cerul pare nehotărât, nu prea știe ce veșminte să-și aleagă. și aerul din jur freamătă, ceva se apropie, se schimbă. mă plimb agale, savurând clipa prezentă. pretutindeni, amprente aurii. crengile desfrunzite desenează nervuri complicate precum căile nevăzute ale vieții. iar cele câteva frunze rămase, prinse-n ram încă, trăiesc iluzia veșniciei. toamna țese cu talent covor ruginiu. cicatrizează răni. vindecă. ropotul ploii, o delicată uvertură. oare, dureroasele armonii preced teama de vuietul iernii. nu! toamna nu este simbolul tristeții sau al apusului vieții. în faldurile amplei ei rochii, cel de-al treilea anotimp al anului poartă jocul viu al fulgilor de nea. aprinderea primilor muguri pe ram. mireasma florilor de câmp în toiul verii. ciclul cosmic moarte – naștere își continuă calea spre miezul ființei. altă variantă nu există. ușor nedumerită, mă întreb de ce m-am îmbrăcat astăzi în negru. și umbrela imensă, neagră și ea. iar eu chiar cred în simbolistica nuanțelor, culorilor. să fie gândul tainic la despărțire. imaginea tinereții, tot mai îndepărtată. sau poate gândul melancolic la primăverile rămase, tot mai puține. nimeni nu știe.


Rodica Dascălu

10 octombrie 2021 ~

ai rezistat ispitelor
ai supraviețuit primei
întâlniri, forma ta autentică
de libertate. loialitatea nu seamănă
cu nimic altceva. ea deschide uriașul
portal. vei auzi vocile celor
pe care îi iubești. ești
precum un copil
în Împărăția
Celui
care vede
lumina în întuneric.

Rodica Dascalu
5 octombrie 2021

~ Octombrie roz ~

Octombrie este luna evenimentelor înscrise în seria celor care doresc să transmită femeilor de toate vârstele un semnal. Un mesaj al importanței prevenției bolilor grave, prin efectuarea controalelor periodice de specialitate. Asociația Sofi Roz din Bacău a inițiat multe acțiuni de conștientizare asupra pericolului cancerului de sân. A subliniat în multe rânduri că depistarea bolii în stadiu incipient face posibilă vindecarea. Astfel, iluminarea în roz a Ateneului băcăuan, iluminarea în roz a Secției de Oncologie din Spitalului Județean Bacău, întâlnirile repetate cu pacientele internate în secțiile de terapie oncologică, distribuirea de pliante cu informații utile trecătorilor, realizarea unui schimb de experiență cu alte asociații sunt doar câteva dintre direcțiile pe care Sofi Roz le-a inițiat și împlinit de-a lungul timpului. Au fost organizate chiar și trei lansări de carte înainte de pandemie și a patra lansare de carte, în iulie 2021. Asociația a dăruit membrilor ei cărți de poezie și proză. Literatura, arta în general, călătoriile în natură, mersul pe jos sunt căi de restabilire a echilibrului psiho-emoțional.
S-a demonstrat prin multe studii științifice că stresul, dar și alte situații tensionate, conflictuale, parcurgerea unor situații limită sunt printre cauzele declanșatoare ale bolii neoplazice. Felul cum ne gestionăm stresul are o importanță vitală asupra stării de sănătate. Anul acesta, chiar în condiții de pandemie, Mioara Spiridon, președinta Asociației, a organizat mai multe întâlniri cu noi, doamnele din asociație. Cea de ieri, 5 octombrie, a dovedit că, fie și o simplă întâlnire în Parcul Cancicov, ne este de folos, ajutându-ne să socializăm. Ne-am regăsit în perimetrul fântânii arteziene din zona centrală a parcului. Suntem bucuroase de întâlnire, dornice să vorbim. Toate o dată dacă ar fi posibil. Dorim să ne fotografiem, dar fântâna este oprită. Când nu mai speram să pornească, coloane spumoase de apă se înalță spre cerul de un albastru intens, limpede, clar. Și ca bucuria să ne fie deplină apare un curcubeu amplu și încă unul, semn că și universul se bucură de bucuria noastră.
Să aprindem lumina roz în inima noastră. Să ne bucurăm de seninul acestei zile frumoase de toamnă…
Și să nu uităm că doar împreună fragilitatea noastră devine o forță capabilă să schimbe, dăruind zâmbete, gânduri bune și îmbrățișări tuturor celor care sunt deschiși să le primească.

Rodica Dascălu

5 octombrie 2021