trei rânduri de serpentine: Măgura, Brețcu, Poiana Brașov. urcuș continuu. unde mergem? spre ce ne îndreptăm? vedem un indicator care ne răspunde la întrebări: „după liniște”. liniștea poate să apară în urma unui dialog sau a unei dezbateri. afli o soluție. sau îți spui povestea. cineva ne vorbește despre inițiative legislative pentru cel încercat, dar și pentru aparținători, cum sunt numiți soțul, soția, fratele, sora, vecina celui aflat în impas. cineva ne vorbește despre consiliere psihologică gratuită pentru cel care bea din licoarea chimioterapiei, dar și pentru cel care îl însoțește în lungul periplu al căutării de sine. se spun lucruri noi despre acordarea concediului medical pentru cel care stă de veghe lângă cel neajutorat. trăiești sentimentul că nu ești singur. cândva ai fost și tu la început de drum. te-ai întrebat, cum altfel, decât toți ceilalți: ”de ce eu, de ce mi s-a întâmplat tocmai mie?”. ai căzut și te-ai ridicat, nu ți-ai pierdut speranța. psihicul ți-a devenit cel mai bun prieten. la finalul celor câteva zile de întâlnire între asociațiile de pacienți din toate colțurile țării, un tânăr din orașul Suceava, mulțumește, spunând simplu: vă iubesc! apoi, cartea mea de poezii ”imaginează-ți o grădină”, un mic dar din partea Asociației Sofi Roz, ajunge în mâinile acestor oameni căliți în lupta cu obstacolul. seara, mi-au răsfoit cartea. poate chiar au citit două – trei poeme. a doua zi, câțiva s-au apropiat de mine, zâmbind. m-au felicitat. am simțit cum scrisul creează punți fragile către celălalt. bucurie mai mare nu este. pentru ca astfel de evenimente să se întâmple există oameni cu vocație, ei înșiși supraviețuitori sau învingători. acum, prin efort personal susținut, ei te ascultă, îți dau sfaturi. se luptă pentru dreptul fiecărui pacient de a fi informat asupra celor mai noi tehnici medicale, de investigație și tratament. lor, celor care fac posibile aceste întâlniri, le mulțumim. ar mai fi liniștea muntelui, culorile pădurii, răsăritul soarelui de dincolo de culmea domoală. o altă liniște care se adaugă celeilalte. am călătorit zilele acestea în căutarea zâmbetului și a bucuriei de a fi.

Rodica Dascalu
30 septembrie 2021

o casă, o grădină, un petic de pământ
plantat cu viță de vie sunt urme ale trecerii.
în timp, ele se estompează, apoi se pierd din areal.
ca și cum micul univers al familiei și-ar fi luat zborul
odată cu viul celor plecați. parcă nu ar exista decât lucruri
trecătoare. vița de vie încărcată cu struguri freamătă.
cândva, seva ei ți-a pătruns în sânge, infuzie de viață.
oricât de departe te-ai fi aflat și oricât de greu
ți-ar fi fost, simțeai cum te hrănesc
rădăcinile. cum te apără de vântul
potrivnic. din vechile corzi
pe o ramură a aceluiași arbore
renaște, precum o imagine în oglindă,
darul începutului de drum.
l-ai purtat cu tine pretutindeni.
într-o dimineață de toamnă te-ai întors
odată cu răsăritul. nimic din ceea ce este
măreț nu se pierde. era timpul să înțelegi.

Rodica Dascalu
13 septembrie 2021

vine un timp când
cuvântul își caută tonul
adecvat încheierii unei etape
de neocolit. cel mai simplu gest,
acela de a face un pas, îți cere
vigoare. locul potrivit neliniștii
tale se află într-o cameră
ascunsă privirii.
spațiul pare suficient de amplu
iar tu asemeni unui artist
inspirat ai libertatea
de a-l configura
armonios.
cele mai profunde dialoguri
cu tine însăți aici le porți.
insomnia te ajută.
afli răspunsuri clare la întrebări.
recent te-ai întrebat dacă poți
iubi fără a te întâlni mai întâi
cu neștiutele tale chipuri.
poți descoperi chiar zeci de fațete.
întotdeauna vei dori să împodobești
scena pentru a-l primi pe celălalt.
îl vei admira, în lumina dimineții,
firav, uneori puternic sau
dând piept cu valurile
iar și iar. să iubești
necondiționat,
un pisc greu
de atins.
mai bine privești răsăritul
înainte de a parcurge calea
străjuită cu plopi întinzându-se
precum un covor roșu spre izvor.

Rodica Dascalu
4 septembrie 2021