De curând, scriitoarea Cristina Ștefan a publicat romanul intitulat ”Molando SF”, apărut la Editura SAGA, Israel, 2021.
Acesta este o satiră la adresa realității, percepută ca incorectă și defectuoasă, și are drept țintă personaje, instituții, mentalități, atitudini. Romanul este construit într-o formulă duală, scriitoarea îmbină realul cu fantasticul, dar și narațiunea cu meditația filozofică. Rezultatul acestei perspective constă în creionarea unei acțiuni alerte, dense iar curajul autoarei de a-și imagina personajele atingând situații limită dă măsura talentului său de prozator autentic. Umorul ironic de bună calitate este o constantă a acțiunii. Toate aceste trăsături ale operei creează o alegorie a existenței umane și o reflecție profundă asupra inteligenței materiei și a legilor ce guvernează universul.
Impasul în care a ajuns lumea este efectul degradării conștiinței omului, ca urmare a dezvoltării agresive a civilizației în detrimentul mediului, relațiilor interumane, credinței…
Pe coperta cărții se află un fragment edificator pentru locul unde se petrece acțiunea dar și pentru semnificația mai adâncă a labirintului subteran aflat sub localitatea Molando:

”Molando este o enclavă, o comunitate aparte, care se strecura pe lângă legi și sisteme, dincolo de timp și spații delimitate. Catacombele milenare de sub Molando făceau ca viața de acolo să se desfășoare fără imixtiuni moderne, ca dintotdeauna.
Nimic nu-i tulbura traiul oprit într-o filmotecă repetabilă și veche.
Se presupunea că rețelele de beciuri erau medievale. Ca un labirint subteran, ascundeau istorii de veacuri. Pe acolo trecuseră averile furate, acolo stătuseră ascunși haiducii, în catacombă se refugiau megieșii în vremuri de atac și boli. Un adevărat abataj, construit din piatră și cărămidă arsă, cu bolți rotunjite, era folosit acum de aurolaci.”

După ce am terminat de citit romanul Cristinei Ștefan mi-am reamintit un fragment din cartea distinsului profesor Basarab Nicolescu, ”Ce este realitatea?”, Editura Junimea:

“…realitatea este plastică. Suntem parte din această realitate, care se modifică datorită gândurilor, sentimentelor, acțiunilor noastre. Aceasta înseamnă că suntem pe deplin responsabili de ceea ce este realitatea.
Realitatea nu este ceva exterior sau interior nouă: ea este în același timp exterioară și interioară.”

Am meditat îndelung asupra cărții, asupra mesajului romanului „Molando”. Citindu-l parcă mi s-a ridicat o pânză de pe ochi. Tematica romanului este bine aleasă și actuală, identificarea și interpretarea multiplelor fațete ale realității este o provocare permanentă. Formularea unei noi concepții despre realitate este o direcție complexă a vremurilor pe care le trăim.

Mulțumiri și felicitări, Cristina Ştefan!

Rodica Dascălu
6 iunie 2021

iată, Soarele, sursa luminii și a vieții se coagulează într-o nucă, jucându-se cu imaginația noastră. existența plină de încercări ascunde, totuși, un miez dulce, pentru care merită să trăiești. mai întâi, îndepărtez învelișul exterior, cu gust amărui. urmează “proba de foc” a dezvelirii miezului din carcasa dură, lemnoasă. curajul, încrederea, asumarea sunt tot atâtea căi ce duc spre spargerea zidului ce separă realitatea imediată de esență. trec de aparența lucrurilor. renunț la prea multele judecăți. mă aplec și ascult șoapta firului ierbii, trilul păsărilor într-un dialog perpetuu, cântecul greierilor, plânsul tăcut. are loc o explozie interioară. se naște un spațiu vital nemărginit. întreaga realitate se reflectă, în toată splendoarea ei.

Rodica Dascălu

5 iunie 2018

5 iunie 1982. Pentru mine și soțul meu, această zi senină de vară a fost momentul unui început. Plini de încredere, înconjurați de părinți, prieteni și colegi, convinși că existența ne așteaptă cu brațele deschise, aplaudându-ne, am făcut primii pași. Nu bănuiam că greul ne așteaptă la cotitură. Credeam că viața e o succesiune de întâmplări fericite. Au fost într-adevăr și astfel de evenimente, dar pe măsură ce înaintam am trăit primele încercări, dar și bucuria depășirii lor. Iată, au trecut 38 de ani de la evenimentul cununiei civile. Căsătoria, un dans pe care îl învățăm zi de zi, potrivindu-ne pașii… Nu este simplu. Și, deși pare de necrezut, încă mai avem multe de înțeles, de asimilat. Procesul conviețuirii în doi, apoi în trei, împreună cu copilul, și așa mai departe, împreună cu ceilalți, ne va solicita răbdare, prezență și atenție până la capăt… Cei 38 de ani, cu trăirile lor, sunt agoniseala noastră de neprețuit. Ei și-au lăsat amprenta asupra sufletelor noastre, aflate vremelnic în călătorie… Mulțumim, Doamne, pentru darul vieții! ❤️

Rodica Dascălu

5 iunie 2020

te întorci la vârsta inocenței
e unicul mod de a-ți păstra suplețea
viului. îți absorbi seva, energia. haloul
magic al copilăriei te apără
de intemperii.
orice drum autentic nu poate
fi străbătut decât păstrând
vie puntea spre copilul
interior. el veghează
precum un înger
sau poate chiar
este îngerul tău păzitor.
vizualizezi copiii de pe planetă.
par niște luminițe care ard.
unele sunt intense, altele
aproape stinse, abia
pâlpâind.
în lăuntrul omului n-ar trebui
să fie niciodată întuneric.
vântul aprig al indiferenței
poate stinge în orice moment
candela iubirii. pentru un copil
mai puțin norocos sau pentru tine
însuți cel înstrăinat de propria ființă.
când stai de veghe
intensifici flacăra vieții
capeți limpezimea lacrimii.

Rodica Dascălu

4 iunie 2021