printre copacii grădinii vântul adie ușor. îi simt respirația proaspătă. frunzele fragede și florile delicate par niște aripi, gata să se înalțe și, o dată cu ele, întreaga pădure abia trezită din amorțeală. universul, această energie domoală, e cuprins de febra înnoirii. primăvara, iată, a devenit biruitoare asupra iernii. mătură crengile și frunzele uscate. acoperă solul cu o pătură verde, viu colorată cu păpădii, toporași, iar cât de curând cu trandafiri catifelați. seva continuă să urce din adâncuri. tot acest flux năvalnic mă amețește puțin, dar treptat mă cuprinde în mreaja lui. trăiesc un sentiment ciudat. mi-e dor de ceva înalt, esențial. de ceva nelămurit care nu-i din lumea imediată. văd cum orașul sufocă pământul, prin clădirile sale, locul unde aerul și oamenii sunt parcă într-o colivie. claxoanele mașinilor țin să ne atenționeze că alergarea spre nicăieri nu a încetat. a fost doar o părere. grădina lasă pământul să respire, eliberează toate energiile, toate forțele. doar aici întrezăresc o lume adevărată ale cărei tainice nervuri creează o vrajă. simt că am aripi precum ale păsările iar zborul, zborul interior, la fel de spectaculos. mă scutur de cenușiul zilei. să scap de timp, să ies din timp, să economisesc timp. timpul care nu iartă pe nimeni. nici nu știu când am ajuns spre apus. neputințele încep să mă țină strâns în fașa lor nevăzută. călătoria lăuntrică mă salvează.

Rodica Dascălu

28 aprilie 2021

mă îndeamnă
să fac un exercițiu
de imaginație, o anticipare.
există viață și după pandemie.
gândul că vom retrăi
normalitatea e o iluzie.
pandemia Corona
se va sfârși în curând
cum orice anotimp se stinge
treptat pentru a renaște altfel.
dar cum rămâne cu pandemiile
ascunse: poluarea, foametea.
schimbarea. numai așa poți
face alegerea cea mai
eficientă din evantaiul
de provocări,
o alternativă viabilă,
alta decât cea existentă.
fară a avea încredere în viață
nu sunt altceva decât un om
inert deși biologic vorbind
sunt încă vie.

Rodica Dascalu
27 aprilie 2021

o durere îndelungată căreia
nu-i găsești semnificație
îți poate împietri inima.
simți cum o stâncă te apasă.
dă piatra la o parte,
ți se pare că auzi.
fulgerător, te trezești din somn.
un pescăruș bate din aripi
tulburându-ți aprig sufletul.
se aude un cântec dinspre
locul difuz unde cerul
atinge marea.
îți ridici privirea.
e uimitor cum se înalță
iedera pe zidul despărțitor.
pentru câteva clipe ieși din timp.

Rodica Dascalu

24 aprilie 2021

Sâmbăta Învierii lui Lazăr. La Biserica „Sfântul Gheorghe” se săvârșește Sfânta Liturghie. Se pomenesc sufletele celor adormiți. Ne rugăm în tăcere, aprindem lumânări în amintirea celor care ne-au fost: părinți, bunici, rude. Fiecare a adus o mică jertfă. Așa se exprimă preotul. Colăceii, coliva, vinul, fructele sunt luminate de flacăra tremurătoare a unei candele. Lângă mine se află o tânără, nu cred că are mai mult de 25 de ani. Mi-a rămas întipărit chipul ei luminos întâlnit, de mai multe ori, cu prilejul pomenirii celor trecuți în veșnicie.
La sfârșitul slujbei îmi oferă o carte scrisă de Preotul Alexandru Argatu. În mulțumesc și apreciez acest gest. Mai ales că vine din partea unei tinere. O cheamă Ana Maria. Este a doua carte primită astăzi. În biserica noastră se află icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea Giurgeni. Preotul de la mănăstire ne binecuvântează apoi ne oferă acatiste. Eu am primit Acatistul Sfântului Ioan Botezătorul. Am mulțumit și m-am rugat la icoana Maicii Domnului pentru sănătate, iertare, mântuire. Pentru familie și pentru cei dragi ai noștri: prieteni, colegi, cunoscuți, dar și pentru necunoscuți. Deschid cartea primită și citesc Cuvânt înainte. Este despre Învierea lui Lazăr, despre învierea noastră din moarte. Nimic nu este întâmplător.

Rodica Dascălu

24 aprilie 2021

periodic îmi fac un control al inimii. să văd dacă lăcașul iubirii pulsează în același ritm cu universul. așez filele medicale într-o anumită ordine, în funcție de diagnostic. deodată, un gând se înfiripă, nu-mi dă pace. oare, cum am reușit să „colecționez” un număr atât de mare de: răni, dezamăgiri, traume? nu cred că, prin boli și mai ales prin cele grave, Dumnezeu ne pedepsește. El este Iubire. având mereu în minte cuvintele părintelui Pantelimon de la Oașa, încep să deslușesc felul cum Dumnezeu ne mângâie. prin încercări, o boală, o despărțire sau o pierdere de orice fel, El dorește să ne ofere daruri. binele divin nu este compatibil cu un suflet închis, indiferent, ancorat prea mult în lutul existenței. acum, văd încercările trăite precum niște lecții predate la o altfel de școală. înălțarea trăirilor la nivelul harului cere răbdare. acceptare. iertare. iubire. încep să întrezăresc rostul. privesc etapele parcurse dintr-o altă perspectivă. un lung șir de sfaturi părintești, mesaje de încurajare și infinite dovezi de încredere se perindă cu încetinitorul, ca și cum aș trăi un miracol. toți acei nori cenușii, gata să cearnă asupra mea o ploaie amenințătoare, se transformă într-un stol de păsări albe. sau poate sunt îngeri. zborul lor împrăștie lumină ori de câte ori cineva pornește să caute calea transfigurării durerii.

Rodica Dascalu
21 aprilie 2019 ~

prezența copiilor înviorează peisajul cu arbori.
primăvara târzie plină de muguri freamătă.
ascult uimită glasurile zglobii. cântecul
păsărilor, aproape estompat.
copiii, vlăstare vii, apoi arbori în devenire,
își vor picta propria coroană în timp.
prin roadele talentului vor țese
o altă realitate. vizualizez șuvoiul vieții.
curge impetuos. i-ar dori oprirea pandemia.
viața continuă.
ne sincronizăm cu însuși viul cosmic.
numai așa înfruntăm obstacole.
depășim margini,
atingem trepte lăuntrice.
două fetițe mângâie cu duioșie
doi puieți de brad plantați de curând.
copii și brăduți, la fel de înalți.
vor crește împreună.

Rodica Dascălu

13 aprilie 2021

mi-e sufletul greu, precum aripile unei păsări surprinse pe câmp de o ploaie torențială. ce pot face să nu-mi pierd bucuria? o simt încă vie într-un cotlon al inimii, împrăștiind câteva raze palide. primăvara țâșnește prin mii de muguri. alerg aproape de la un arbore la altul, în parcul singuratic. în câteva zile se va întâmpla o minune, explozia multicoloră a florilor. e minunată prietenia copacilor. ei îți ascultă tumultul gândurilor. sunt discreți. nu îți reproșează. nu te rănesc, ei înșiși fiind plini de răni. sunt fericiți că le ești în preajmă și îi admiri. astăzi, pe lângă prietenul meu prețios, mălinul încovoiat de o iarnă prea grea, am aflat la câțiva pași distanță o poveste emoționantă. observ silueta unui alt mălin, având tulpina aplecată, frântă brutal din rădăcină. dar pomii ca și oamenii nu acceptă să moară așa ușor. în cădere, mălinul descoperă o soluție salvatoare, un pin. poate de aceeași vârstă, dar drept, maiestuos, cu o coroană vie, foșnitoare. mălinul se oprește din cădere. se sprijină de trunchiul puternic al pinului și rămân împreună. aproape îngenungheat își urmează destinul. crește, înmugurește, înflorește și chiar rodește. o îmbrățișare demnă de lumea oamenilor. pinul are încă o coroană, pe cea a mălinului, ale cărui ramuri sunt orientate spre pământul ce îi hrănește deopotrivă. dar minune, vârful crengilor se înalță, în căutarea luminii. cerul îi veghează și le binecuvântează prietenia. dacă iubim natura, ea ne vorbește. nu sunt puține poveștile ei… o bucurie fără motiv mă inundă…

Rodica Dascălu

12 aprilie 2021

12 aprilie 2021

merg pe aleea grădinii și șoptesc: îți mulțumesc, Doamne, pentru o nouă primăvară! simt căldura respirației Tale prin fiecare celulă a inimii. îmi ești atât de aproape încât oprindu-mă din alergare, Te recunosc în liniștea profundă a naturii, tulburată ușor de trilurile păsărilor. te văd în poienița cu toporași, în galbenul tufelor de forsiția și în orice rază de soare. mă bucur când îmi văd umbra. e dovada vie că trăiesc. iartă-mă, dacă, absorbită prea mult de împlinirea propriilor dorințe, uit de Tine. îmi dai putere când celălalt este pe primul loc în sfera frământărilor, iar eu învăț să uit de îngrijorările mele. e singura cale de a ajunge la Tine. doar atunci pot accesa darul, o infinitate de lumi ce abia așteaptă să se trezească la viață…

Rodica Dascalu

9 aprilie 2021

motto:
”Şi numai când pămantul vă va cere ce i trupesc în voi,
veţi dansa cu adevărat.” Kahlil Gibran

~ la plecarea unei mame ~

copila șoptește: vă rog, aș vrea
să o mai pot privi, măcar o dată!
nu e posibil, vine răspunsul
stins al celor din jur care
au ales să fie sprijin,
mângâiere.
pășesc îndurerați
în urma unui sicriu închis.
mama nu mai poate privi cerul.
nu-și mai poate lua rămas bun.

ușile bisericii sunt larg deschise.
la câțiva pași distanță, doi preoți
slujesc, își stăpânesc cu greu emoția.
fiica cea mare găsește tăria în ea însăși
să mulțumească mamei.
cuvintele rostite sunt energie.
un fior îi străbate întreaga ființă,
îi va purta vie recunoștință.
va avea grijă de sora mai mică.
câteva candele luminează. pâlpâie.
primăvara continuă să aprindă
mugurii pomilor pe care ea,
cea care a trecut hotarul,
i-a sădit în curtea casei.
spera din toată inima
să le admire florile,
să-i vadă cum
rodesc.

chiar dacă nimic nu va mai fi la fel,
lucrarea solidă, căreia mama
i-a pus temelie, va dăinui
mai mult decât fragila
picătură de sânge.
două surori îmbrățișate suspină.
tatăl le cuprinde cu brațele
sale vlăguite de boală
învăluindu-le.

Rodica Dascalu
7 aprilie 2021

”Principalul nu e gloria, nu e strălucirea, nu e ceea ce visam eu, ci puterea noastră de a îndura. Să ştii să-ţi porţi crucea şi să-ţi păstrezi credinţa.” _ Anton Cehov, Pescăruşul

cine sunt? un om care își poartă crucea. uneori, durerea se cuibărește, crește asemeni bulgărelui de zăpadă, rostogolindu-se. când uiți că viața îți este partener, încercarea rodește. fructele ei se numesc deznădejde, boală, alunecare în abisul singurătății. te învârți într-un cerc fără ieșire. așa se întâmplă când nu ești în dialog cu Dumnezeu. când ai încredere în viață, partenerul tău subtil, descoperi ființa interioară. adică ai acces la intuiție. poți anticipa situații. dovedești rezistență la intimidare. ai însușirea de a lua decizii. privești frontal piedicile ivite. treci mai ușor prin momente limită, chiar dacă acestea îți cer asumarea unui risc major. sau alegerea celui mai eficient drum dintr-o multitudine de soluții posibile. dacă vrei să supraviețuiești va trebui să depășești margini, să respiri în același ritm cu viul cosmic. procesul e rapid. timpul pare tot mai scurt. devin atentă. ascult. învăț. accept. după fiecare ieșire la liman apar scânteieri de bucurie, fulgere răzlețe, ce rescriu cu răbdare o harta interioară. calea spre sursă e atât de îngustă încât nu pot merge doi decât dacă formează un întreg. scrisul în propriul suflet, în permanentă relație cu celălalt…

Rodica Dascălu
5 aprilie 2021