* * *
geană de lumină la apus
pași grei prin labirintul existenței
la ultima răspântie învăț să trăiesc
fir fragil de bob de grâu
semănat cândva
în pământul reavăn al inimii
prind viață
adierea fermă a îndoielii
nu mă mai doboară…
Risipire
fără să știu a agonisi
risipesc talanții primiți în dar
regret călătoria în întuneric
și mă trezesc cu remușcări
împăcată cu mine cu tine
în brațele Tatălui îmi odihnesc ființa
metanoia e nașterea pe orbita eternității
clădesc cu migală
îndeplinesc poruncile
vine o zi când apare ispita
se cuvine să răspund la un test:
bucură-te, de bucuria altuia! spune El
într-o clipă tot ce-am adunat se împrăștie
cădere a mugurilor într-o primăvară prea timpurie…
ecoul liturghiei cerești
deschide culoare nesfârșite
întâi mă scufund
la fiecare pas
straturi de patimi se desprind
ruga spală mâlul anilor
vindecă rănile
părăsesc vechiul înveliș de pământ
pe cicatrici cresc aripi
mă regăsesc tânără
contur luminos în nevăzut
neobositele căutări se topesc
clipă, oprește-te!
un vis de care întotdeauna mi-e dor…
/ Rodica Dascălu / Întâlnire în nevăzut /
dăm viață trăirilor
ele părăsesc lăuntrul
eliberate își pun amprenta
pe cine vor întâlni în drumul lor?
o sursă minimă de resentimente
stinge lumina în Calea Lactee
au esența zborului interior
și se propagă-n cercuri ample
gândurile bune
răsare în fisura stâncii
un fir fragil de busuioc mă inspiră
e însăși speranța
în spațiul rămas se nasc gânduri noi
din ce în ce mai limpezi…
/ Rodica Dascălu / Gânduri /
„Când renunţi la dreptate şi alegi să-ţi vezi păcatele, atunci faci loc lui Dumnezeu în viaţa ta.” – părintele Constantin Sturzu
ascunși în spatele unor imagini poleite
ne întâlnim în această existență efemeră
cine suntem, știm să distingem binele de rău?
renunț la preaplinul eu și aleg să-mi văd neputințele
sunt liberă când Dumnezeu sălășluiește în mine
a apăra un ideal înseamnă a fi împreună
într-o dinamică perpetuă a vieții
un copil desenează pe asfalt o casă
un bunic visează la nepoții născuți în altă țară …
/ Rodica Dascãlu / A fi împreună /
când inima se strânge de durere
cea care mișcă universul roata iubirii
își încetinește mersul
sau chiar se oprește
prin reașezare
cioburile colorate dobândesc
lumina unui vitraliu
în timp sufletul se vindecă
în solitudine sunt
mai aproape de Dumnezeu
îmi reconfigurez drumul …
/ Rodica Dascălu / Lumina unui vitraliu /