existența /

fluturarea de-o clipă a pleoapei /

pârâul limpede ce-și croiește vad /

în ridul adânc al obrazului palid /

îmbrățișarea rece a toamnei târzii /

mi-e tot mai aproape suflarea iernii

lăsarea cortinei /

naște o nesfârșită taină…/

/ Rodica Dascălu / Îmbrățișarea toamnei /

captivă propriei orbiri

ignor mugurii îndrăgostiți de soare

răspund iubirii cu indiferență

uit să privesc cerul

inspirată îmi scriu un poem

pâcla dispare versul împrăștie lumină

copilul interior prinde aripi

trăiește bucuria zborului

în preajma unui arbore

ușor în balans

un leagăn…

/ Rodica Dascălu / Creativitate /

„Capul unui om de talent este ca o sală iluminată

cu pereți de oglinzi.” _ Mihai Eminescu

se lovește de zid cuvântul

cand lăuntrul e întunecat

și dacă vie sunt

iarăși pășesc în moarte

mintea o fereastră peste care

faldurile timpului coboară

inima omului viu

un palat luminat cu pereți de oglinzi

aici cuvintele se contrazic se suprapun se apropie

reflexiile destramă încordarea

răsar curcubeie…

/ Rodica Dascălu / Viul din noi /

„Doamne, facă-se voia Ta!”

lumină pe calea mântuirii

încercările sunt daruri

prin iubire

salvăm sufletul din moarte

uităm că ceilalți sunt făcuți după chipul și asemănarea Lui

iar noi dorim să-i schimbăm după chipul și asemănarea noastră

dacă încetăm să-i judecăm înțelegem: a iubi întotdeauna are sens

vine vremea și pentru ei să fie!

/ Rodica Dascălu / Chip și asemănare /

în veșmânt roșiatic cerul

îmbrățisează întreaga fire

soarele pregătește

desăvârșirea lucrului început

în perpetuă mișcare

nuanțele se aprind

se sting

renasc

izvorul de lumină alungă

orice urmă de șovăială  …

/ Început, mereu altfel / Rodica Dascălu /

alegerile bune dau anilor valoare

timpul construiește

şi tot el ne împlinește lăuntric

bogățiile adevărate

nu aparțin acestei lumi

tot ce dăruim

continuă să trăiască în celălalt

retraşi în noi înșine

ne despărțim de omul vechi

pentru a ne naște

copii

în noul an

e un început bun în toate…

/ Rodica Dascălu / Poem de 1 ianuarie /

la un semn din nevăzut cortina verde se destramă

împletindu-și crengile desfrunzite cum brațele singurătății

unite într-o rugă / copacii dezvăluie privirii

profilul albastru al munților

împăcați cu noi înșine începem să fim

vălul neîncrederii cade scena-i deschisă

lumea bate pasul pe loc sau se învârte într-un iureș de neoprit

suntem împreună / marele dirijor scrie partitura

o prezență vie ne ajută să păstrăm pulsul vieții ritmul ei cosmic…

/ Rodica Dascălu / Vălul neîncrederii cade /