redescoperim parfumul copilăriei

inocența mirarea întrebarea sunt vii

copilul din noi încă trăiește

o clipă de reverie

o alta de duioase aduceri aminte

spațiul magic unde în tihnă ne adunăm

toate sunt hrană pentru suflet

dacă retrăim bucuria unui copil

când surprins descoperă lumea

tinerețea interioară e toiag

în vreme de restriște…

/ Rodica Dascălu / Copilul interior /

cufundați în întuneric agonisim provizii

dacă înțelegem că a fi

înseamnă a muri

pentru a avea

vom supraviețui prin iubire într-un suflet

între naștere

moartea trupului

și înviere suntem drum

transformăm ogorul în spic de grâu

prefigurarea pâinii hrană pentru viață

suntem arbori

prefacem seva pământul în semințe

purtate de vânt vor deveni mantia verde a muntelui

sunt creștere

prin cruce învăț să trec patima în virtute

mă apropie de mine de celălalt de cer

prima zbatere de aripi însuși zborul

sunt bucuria sărbătorii

ștergarul prețios cusut de mama

împodobește icoana într-un sfânt lăcaș

fericirea nu este grămadă de lucruri stivuite…

fericirea nu este grămadă de lucruri stivuite…

/ Rodica Dascălu / Supraviețuire /

în permanență

Dumnezeu vorbește cu noi

prin lecții nu prin cuvinte

o alegere înțeleaptă o lecție învățată

urci treaptă cu treaptă pe o scară

neînsușită

tema se repetă

îmi reconfigurez calea

alteori aleg să pășesc într-o lume oarbă

privesc lucruri nu văd înțelesuri

esențe relații conexiuni

a trăi a fi împreună: eu sunt tu

atunci pot spune în rugăciune:

Te iubesc, Doamne!

El ne răspunde cu iubire

doar noi credem că pedepsește…

/ Rodica Dascălu / Alegeri / 2

generos soarele își trimite razele peste noi toți

cei buni și cei răi

cei bogați și cei săraci

cei talentați și cei mai puțin inspirați

nu stabilește ierarhii nu clasifică

pentru el există doar viață

asemeni soarelui

suntem chemați să făurim alți oameni iubindu-i

fiecare om întâlnit e o oglindă

ce reflectă însușiri

despre care nu știm că le avem

există semeni împietriți de temeri și îndoieli

dacă reușim să nu-i judecăm

vedem că ei se luptă doar cu însingurarea lor

iar noi nu știm că purtăm cicatrici încă vii

sunt semeni fericiți și împliniți

nu bănuim că bucuria lor de a fi

ne oglindește chipul înfrumusețat

lăuntric

să ne deschidem spre oameni

ei sunt daruri divine prin ei aflăm cine suntem…

/ Rodica Dascălu / Nu știm /

noaptea se destramă în freamăt de frunze

amiaza zilei pictează universul

spre seară cenușiul învăluie lumea

nebănuitele nuanțe dau farmec existenței

timpul lăuntric mă absoarbe

în lumina făuririi unui destin

e fascinația întalnirii cu propria ființă

cad din ce în ce mai rar mă ridic tot mai ușor

cu brațele deschise a îmbrățișare…

/ Rodica Dascălu / Fascinație /

împovărată captivă unui gând de neacceptare

o tânără mamă învață mersul prin neguri dense

copilului ei cu chip de înger îi sunt frânte aripile

își poartă lumina pe chip o altă mamă căruntă

are fruntea senină tocmai a învățat cât poate duce

copilul ei un adult cu privirea absentă are nevoie de sprijin

mamei îi cresc aripi e un om printre îngeri

privesc așa cum aș asculta o poveste

dăruiesc un zâmbet

uși interioare se deschid cad văluri ceața se împrăștie

retrăiesc clipa de fericire a mamei când copilul ei primește

premii dar și disperarea când împotmolită în lutul existenței

lipsită de reazăm își continuă calea

mama e un revelator care aduce la lumină

duioșia șovăiala iubirea

suntem atât de fragili un singur pas

desparte rezistența la schimbare

de starea când începi să înveți zborul

acest pas trece uneori prin infern

dar nimic nu-i prea greu

când tu dai viață puiului de om…

/ Rodica Dascălu / Fragilitate /

în dorința lor de a fi altceva decât sunt

câteva suflete irosesc cuvintele

azi nu mă oglindesc în ele

gândul meu singuratic

plutește într-un pustiu

deși zgomotos spațiul e gol

zarva precum un bulgăre fără conținut

se rostogolește află ieșirea se amplifică

propagândându-se în univers ofilește floarea

răsărită în inima unui copil stinge zâmbetul

pe chipul lui altădată vesel…

/ Rodica Dascălu / Ofilire /

proiectată pe verdele gălbui al ierbii

umbra îmi atinge ușor sufletul:

/deși existăm într-o lume efemeră

suntem în lumină ne definește bucuria!/

bune sau rele gândurile

precum cioplește-n piatră dalta unui sculptor

croiesc destinul omului

sunt tot atâtea căi de urmat

soluții posibile scrise într-un desen complicat

de un arhitect cu har

de unde să-mi știu rolul în acest plan uriaș?

târziu după îndelungi căutări

înțeleg:

ca drumul sa-mi fie cu rost

aleg să-mi scald mintea în iubirea inimii

eliberat din arderea patimilor

viul culege din univers

pulbere de stele zboruri de păsări

frânturi din cântul tăcut al îngerilor

când gândul este curat

ce frumos zidești, Doamne!…

/ Rodica Dascălu / Ce frumos zidești, Doamne! /

din raze de lumină și speranțe

împletesc a tinereții eșarfă de mătase

când apusul mă învăluie

țes negre gânduri regrete deziluzii

crâmpeie cenușii ale trecerii prin lume

nici clipele de fericire dintr-o viață

nu sunt un curcubeu

cu ochii închiși mă adun într-un murmur

mi-e teamă să mă bucur

înfrântă cad în genunchi

uneori străfulgerarea unei clipe e deajuns

timpul se stinge ceva nou se naște

plutirea creației dăinuie

ridic privirea și mulțumesc

nici o durere nu-i prea mare

dacă prin ea ating cerul…

/ Dascălu Rodica / Eșarfa vieții /

dau mărturie despre dinamica vieții

culorile ruga zborul devenirea

rănile lumii strigă

în locul plin de viață cândva

casa cu obloanele trase un chip cu ochii stinși

portretul îndoliat al tatei stă de veghe

plâng arborii viguroși retezați în plină splendoare

viața mlădițelor e curmată de nemiloase atentate

pare un suflet împovărat

un petec de ogor năpădit de ierburi

pământul privește în sine însuși

nu acuză de indiferență sau răutate

se zguduie de propria lui neputință

purtăm patimile la vedere precum o emblemă

Dumnezeu revarsă harul Său perpetuă ninsoare

lacrima o fereastră spre vindecare…

/ Rodica Dascălu / Vindecare  II ( Purtăm patimile la vedere ) /