viața e mai mult

decât o simplă trecere pe sub soare

decât o defilare a anotimpurilor

pășești șovăielnic și îți repeți

a avea un copil

a construi o casă

a sădi un pom

da, a avea a construi a sădi

sunt etape obligatorii

ca omul să își împlinească menirea

uităm ce-nseamnă să fii

uităm să dăm sens vieții prin trăiri

uităm să învățăm de la oamenii întâlniți

uităm să fim iubire

iubirea plutește învăluie este

dincolo de timp lucruri cuvinte întâmplări

pe drumul interior al inimii

cum o raza de soare nu se frânge-n furtună și continuă să fie

așa devine călăuză în căutarea iubirii un obstacol depășit

prefigurare a unui urcuș spre El

viața e dansul creației…

/ Rodica Dascălu / Sens /

univers de semne și culori

o ie dă mărturie

despre oameni și vremuri

cusută cu migală

o ie dă mărturie

despre creație naștere viață

îmbrăcată cu bluza păstrată odor

port pe umeri

bucurii hore tristeți

cântece de jale

trăirile izvorăsc din adânc

cum șuvoiul de apă vie inundă

pânza vieții țesută pas cu pas

îmi plec fruntea în fața ta

simbol netrecător plânsul unui neam

îmi deschid inima

primesc mesajul tău de iubire

ce străbate prin timp:

aleanul unei doine

tânguirea unui bucium

duioșia unui cântec de leagăn…

/ Rodica Dascălu / Mărturie /

pășesc cu sfială într-un lăcaș sfânt

aroma de mir îmi învăluie ființa

din glasuri grave se înalță un fuior divin

rugă de binecuvântare

tâlcuirea părintelui despre valurile mării şi vântul potrivnic

atinge suav nevăzutul din mine

corabia aflată în călătorie pe marea învolburată a vieţii

se scufundă dacă ne bizuim doar pe noi înșine

să păstrăm vie credinţa harul lucrează

suntem liberi să-l sporim sau să fim cuprinşi de îndoială

aleg încrederea cu ochii aţintiţi spre El

drumul continuă neabătut

furtuna se potolește

o mamă se roagă

în preajma ei trei băieţi

pe cel mic îl poartă în braţe

obosită încearcă să-l aşeze pe covor

cu chipul luminat de zâmbet copilul doarme

când simte intenția mamei tresare nemulțumit

Iisus binecuvântează copiii, pe noi cei aflaţi

în zi de sărbătoare în casa Lui însetați de Cuvânt

nu este totul pierdut

prin copiii lor senini tinerii părinți pregătesc viitorul

de-aş fi ştiut toate acestea! prea tarziu?

nu, nu e timpul trecut toate la vremea lor

mă rog pentru luminarea minţii

și coborârea ei în inimă…

/ Rodica Dascălu / Încredere și îndoială /

iubesc simplitatea vieții

cum cântul din fluier al unui păstor

în amurgul zilei de vară

bogația gloria puterea ne despart

cât de efemere sunt toate!

și totuși ceva ne unește

iubirea

ea ne face egali cu zeii noi alegem dacă trăim

după chipul și asemănarea lui Doamne

El ne-a dat în dar viața și talanții iar noi zidim

suntem creatorii propriei noastre opere conștiința

glob de cristal la început lipsit de strălucire

îl șlefuim în cât mai multe fațete

fiecare făptură o operă unică

răbdare talent înțelepciune

și un laser numit iubire

nimic nu e încremenit

pretutindeni e viață

perpetuă zidire…

/ Rodica Dascălu / Zidire /

regina nopții

își deschide corola la venirea serii

își dăruiește parfumul

apoi se dezvăluie lumii cupă pentru roua dimineții

se ofilește rămâne senină

dizolvându-se în solul care a hrănit-o

așa e viața

o paradă a formelor

iată aici sunt copil fericit uneori trist

admir cerul plin de stele

însingurat plutesc în vise iluzorii

iată și clipa când adolescent

înaintez și caut

să-mi ating fruntea împovărată de aripa unui înger

în jur himere

mă retrag fie în încăperile reci ale minții

unde vorbesc cu mine umbră întrupată

din neputințe judecăți

fie

după îndelungi încercări acceptate

mă retrag în încăperea inimii inundată de lumină

scânteie într-un tărâm etern de iubire

a iubi nu e deajuns

da, acum știu

să dăruiești firesc iubire

cum regina nopții își dăruiește parfumul

și se dezvăluie lumii cupă pentru roua dimineții…

/ Rodica Dascălu / Să dăruiești /

se retrag norii cenușii

plânsul lor încetează

revin în matcă râurile

deși ploaia e prilej de bucurie

când poposește-ndelung și uită șirul zilelor

îmi amintesc câtă viață sălășluiește într-o rază de soare

dacă întunericul îmi învăluie sufletul

îl cufundă în abisul disperării

curajul e cel care-l salvează

cuibărite în mine tenebrele își pierd puterea

mă conectez la fluxul vieții

absorbind seva perpetuă a iubirii

lumina revigorează arborele

răsărit în solul reavăn al inimii

El dăruiește lumină peste cei buni și peste cei răi

arareori ridic privirea spre a-I mulțumi

învăț din mers armonia contrastului întuneric – lumină…

/ Rodica Dascălu / Contraste /

amăgire e traiul în lume

tinerețea sănătatea frumusețea

durează cât bătaia de aripi a unui înger

oglindită în bani relații podoabe

bogăția este efemeră

cum zborul unei petale purtată de vânt

teama de boală sărăcie

de intemperii dezastre

de întuneric și oameni

ne abate din drum

uităm să privim în lăuntrul nostru

universul plin de taine

aplecându-mă spre interior

văd iluzii patimi neiertare

doresc să mă desprind

înot prin apa plină de amăgiri

– drumul spre lumina sinelui profund ființial

e însuși vasul vieții, Doamne,

pe care Tu îl golești și îl umpli,

șuvoi de har! –

fiecare scrie cu lacrimi propriul poem

mișcare suplă vie veșnicia…

/ Rodica Dascălu / Vasul vieții /

ropotul nesfârșit al ploii tâlcuie armonii:

foșnetul difuz al ramurii de tei înflorit

tremurul abia perceput al iasomiei

tainica legănare a florilor albe de soc

stropii de ploaie

scriu un scenariu trist

semn subtil că cerul plânge

iar lacrima sa mângâie florile arborii oamenii

mai presus de toate El privește către noi

când uităm că sub stratul de neputințe

stă ascunsă

cum parfumul discret al florii de iris

propria splendoare

așteptăm s-o aducă la lumină

o altă încercare a vieții …

acompaniată de muzica ploii

tandră melancolie în sufletul gol…

/ Rodica Dascălu / Tâlcuirea ploii /

pierdem de-a lungul vieții

calități prețioase deprinse în copilărie

cum inocența mirarea întrebarea

și definim drept priorități

lucruri inutile

hrana copilului interior

nu-i costisitoare

o clipă de răgaz

cu amintiri duioase

regăsirea în fața icoanei

aflată într-un colț al casei

unde în singurătate

înalțăm o rugă:

omul de lângă noi să reușească!

când privim o floare o gâză sau stelele nopții

copilul din noi e iubire

dacă surprindem

bucuria pe chipul lui nevăzut

când descoperă lumea

învățăm ce e nemurirea…

/ Rodica Dascălu / Copilul interior /