de la verde crud la verde intens

întinderi nesfârșite

o barcă cu vâsle mă poartă

într-un ocean de verde cu galbene valuri

respirații profunde-n univers…

speranța nădejdea mă împresoară

plutesc într-un ocean al dorinței

de a fi împreună…

îmi deschid inimă cât să cuprindă

întreg câmpul verde de grâu

prefigurare de lanuri aurii

ofrandă cerului

zilnic El așteaptă răbdător

parcă întrebându-mă

dacă absorbită de temerile zilei

mai am timp să-l privesc…

o dată pe an cerul plânge

soarele coboară-n asfințit însângerat

pământul se cutremură

îngerii șoptesc:

pentru a primi Lumina Învierii

muriți câte puțin pentru grija cea lumească

și înviați din propriile voastre patimi!

e însăși bucuria Fiului…

/ Dascălu Rodica / Bucuria Fiului /

obosită de drum sinuos

de așteptări neîmplinite

aflată în căutare de frumos și senin

inima-i verigă vie

prin ea, ating în univers alte inimi…

inima-i vedere

prin ea, învăț să privesc

fărâma nemuririi din oameni…

inima, tainica ta plăsmuire, Doamne,

lăcaș sfânt pentru suflet!

eliberat de patimi curat

deschide ușa Fiului

îi oferă adăpost…

cunună de har plutește

mă însoțește teama să nu-L pierd

fără El viața-i lipsită de sens…

/ Rodica Dascălu / Cunună de har /

vine o vârstă anume

periodic îmi fac un control al inimii

să văd dacă lăcașul iubirii

pulsează în ritmul universului…

cabinetul medical

o încăpere ușor umbrită

la parterul unui bloc

cu fereastra deschisă spre grădină…

precum o tandră ninsoare

petalele purtate de vânt

țes covor multicolor

printre galbene păpadii

câtă explozie de culoare!

înviorată o clipă de frumosul zilei

mă-ntorc și privesc în încăperea ușor umbrită

în contrast

văd chipuri palide

obosite de viață netrăită

inimi în așteptarea

unui cuvânt de încurajare

speranță

pentru încă un strop de viață…

poate, cât nu-i prea târziu

e timpul să-nvățăm bucuria de a fi …

/ Rodica Dascălu / Contrast /

Doamne,

necuprinsă-i frumusețea creației tale!

dorință mea vie, să fiu!

universul îmi răspunde prin culoare:

pe cerul albastru

desenează forme diafane

norii albi pufoși

în continuă mișcare…

câmpurile verzi de grâu

tivite cu flori galbene de păpădii

freamătă cât vezi cu ochii…

grele de atâtea flori

coroanele pomilor

alb roz plutitoare sfere

inocență străfulgerată iar și iar

de văpăile florilor de liliac…

voi alipi buchetului de culori

roșul aprins al inimii

devin minusculă rază în curcubeu

precum viul în mine

izvor însetat de lumină…

/ Rodica Dascălu / Dorință /

îmi las gândurile să curgă firesc

le observ de la distanță

se plâng de vremuri de oameni

de izolare și singurătate

dacă nu le-aș opri la timp

ar fi în stare să-mi macine trupul

cum un râu vijelios stânca

nu-i ușor să le opresc

înalț o rugă spre Cer

să-mi dea hrană sfântă pâine și vin

transfigurare

mă-ntorc în lume scăldată-n lumină

gânduri bune mă inundă

mă apropii devin una cu ele

curgere lină vindecare …

/ Rodica Dascălu / Hrană sfântă /

în plină primăvară

ploaie cu albe, roz, purpurii petale

înmuguresc ultimii copaci

țâșnesc muguri viguroși de nuc

alături de mugurii delicați de salcâm

când lumina soarelui inundă dimineața

umbra reflectă ramurile lor împletite

într-o tandră îmbrățișare

iubirea înmugurește

plutește în aer

tremurătoare plutire a petalei

bucuria

copacii își împletesc ramurile

precum își strâng mâinile oamenii…

/ Rodica Dascălu / Îmbrățișare /

fără suișuri sau căderi

un drum liniar

aparent viață

monotonie

– de-ar trece timpul mai repede, îmi spun!

trec ore, zile, ani în șir, nepermis de mulți

nu aflu lucruri despre mine

sau despre cei alături de care îmi duc traiul

suntem împreună și totuși singuri…

o zi ca oricare alta

pericolul pare de netrecut

situație limită

o aprigă furtună retează copacul

tulpina purtând măreața coroană

se prăbușește

după cădere nimic nu mai este la fel

se-ntâmplă

că trupul trăiește

în deznădejde orbi umblăm prin lume

lipsiți de harul vieții…

se-ntâmplă

în cădere trupul să devină șubred

dar sufletul descoperă viața

în scrum și-n cenușă…

din buturuga

cu rădăcini adânc împlântate-n tărâmul etern

un fir plăpând răsare

întrupare a sevei care urcă

firava tulpină continuă să crească

prefigurârd peste timp

falnic arbore

renaștere…

/ Rodica Dascălu / Renaștere /

există un timp

din aprilie până-n iulie

când natura înflorește…

există un timp

până-n ceasul trecerii

când sufletul se trezește

și înflorește precum natura…

așteptarea

mereu altfel

mai întâi ard patimi

și-n acest spațiu liber

nou început primăvară…

după o îndelungă răbdare

când nu mai avem așteptări

țâșnește viul

sufletul se deschide precum o floare

absoarbe lumină

soarele însuși se oglindește în luciul petalei…

sporirea talantului primit în dar

durează uneori o viață

dacă oferit lumii

rodește

în cer e sărbătoare

înfloresc zarzării cireșii merii

apoi salcâmii castanii

sau arborele catalpa

în iunie-iulie…

/Dascălu Rodica / Înflorire /

am încheiat un târg

partener nimeni altcineva

decât un vis de demult

dacă reușesc să cristalizez din durere

iubire

el visul îmi dă la schimb bucurie

zidim

timizi ne apropiem de liman

mulțumim

împreună plantăm flori în inimi deschise

o aură nevăzută

deschide calea oricărui vis

când împlinit

pornește spre oameni…

/ Dascălu Rodica / Vis împlinit /

primăvara clădește o lume

precum cuvântul destine

începe timid cu primii ghiocei

înflorirea pomilor

pârguirea fructelor

coacerea grânelor

ea, primăvara învăluie trupuri

subtil se strecoară

în cele mai adânci cotloane ale inimii

primăvara-i o fereastra magică

prin care mă-ntorc

la vârsta inocenței

rup firul tainic al tăcerii

năvălesc cuvintele

cele bune parcă-s flori de cireș

câteva sunt triste

spuse-n joacă sau greșit înțelese

sunt flori ofilite

și cer vindecare prin alint mângâiere…

înainte de a-și începe zborul

cuvintele

cer puritatea florii de cireș

doar așa pot construi destine…

/ Rodica Dascălu / Cuvântul /