regăsirea luminii pierdute

menire-i aici pe pămant

a o vedea în viitor iluzii fără fond

în cenușiul zilei nu-i de găsit

lipsită de bucurie viața-i ternă acum

ce-ar fi să caut lumina într-o amintire?

da o amintire…

zi după zi an după an

cinci la număr

deschid și închid o ușă masivă

învăț la universitatea cunoașterii

obiect de studiu

structura materiei

până în cele mai mici amănunte

molecule atomi nucleu electroni

și totul continuă să se dividă

nimic nu e static

electronii se învârt pe orbite

în jurul nucleului

mișcare ondulatorie

atomii pierd și primesc electroni

devin instabili continuă să formeze

configurații stabile…

dar cine mă învață chimia iubirii

cine îmi spune cine sunt

la ce îmi ajută toată știința lumii

dacă nu deschid ușa interioară

dacă nu surprind viul din mine și din toate?

mai târziu am învățat

o astfel de ușă se deschide

dacă ai absolvit o școală mai puțin cunoscută

cea a vieții care trece prin cruce…

/ Rodica Dascălu / O altfel de școală /

coboară cerul fumuriu

cad fulgi de nea

prea timpuriu înflorită-n inimă

o crenguță se roagă

vremea rea s-o ocolească

altfel visul ei de-a rodi

s-ar sfârși prea curând…

speranța florilor de cais sau prun sau cireș

e ceva profund precum sensul vieții la oameni…

deși o ninsoare târzie

oricând e posibil să cadă

pomii își împlinesc menirea

nimic nu-i poate opri din drum…

trăiesc la fel

dacă speranța îmi este lăcaș

în lăuntrul ei făuresc vise

înfrunt pericol intemperii obstacol….

/ Rodica Dascălu / Speranța /

sămânță îmbrățișată de pământ

bobul de grâu

renaște în firul plăpând

nesfârșitul câmp verde de grâu

mângâiat de soare legănat de vânt

lan de spice aurii…

boabele de grâu

prefigurarea pâinii

hrană pentru trup

credință pentru suflet…

omul urmează același destin

lanțul transformării se repetă

naștere viață comuniune

crește în lăuntrul său omul

se împlinește

dăruiește semenilor

din ceea ce este…

Rodica Dascălu / Bobul de grâu /

secvențe de viață

uit să privesc cerul

răspund cu indiferență la iubire

ignor mugurii îndrăgostiți de soare

văd totul în ceață

contur nedefinit orbire

sufletul gol

se stinge ușor…

când inspirată făuresc un poem renasc

un vers e de-ajuns s-aducă lumină

ruga inimii schimbă preface

viața însingurată a unui om

locul de întâlnire cu cei aflați în nevăzut

amintire duioasă renaștere…

pâcla de pe ochi se ridică

privirea-i limpede

inima vede inimi

nemurire…

/ Dascălu Rodica / Nemurire /

un cerc jucăuș

proiectat cu o lanternă

pe un zid cenușiu

devine magie pentru o fetiță cu părul bălai

în jur câțiva prichindei

vor să prindă cu palma cercul de lumină verde

freamăt joc bucurie

și totuși

în atmosfera plină de culoare

cu zbucium glasuri zglobii alergare

există reguli

iar copiii de câţiva anişori le respectă

lanterna magică trece de la un copil la altul

înțelege greu să se despartă de ea

o fetiţă de-o șchioapă

viața este un joc cu reguli legi

ce se cer a fi respectate

avem libertatea de a alege

să fim responsabili

dacă privim cu iubire copiii

vedem că jocul lor e viață…

/ Dascălu Rodica /Jocul /

îmi îndrept privirea absentă

spre noaptea mohorâtă ploioasă

lumina palidă a unui neon

întâlnește stropii de ploaie

refracție în zeci de steluțe

podoabe pentru crengile salcâmilor goi…

uneori cei plecați în lumea nevăzută

au regrete visează plâng

picurii ploii-s lacrimi

neputința lor de-a mai avea o primăvară

de a pregăti pomii vița de vie răsadul

de a săpa grădina…

câtă bucurie radia chipul tatei

când vedea muguri pe ram

da sunt lacrimile lui de dor

pentru flori și casă și oameni…

când cei plecați vor să ne atingă sufletul

pe mormăntul părăsit înfloresc zambile

adesea veseli și plini de viață

ne-ntâlnim în câte-o amintire

suntem în comuniune

iubirea-i liantul …

/ Dascălu Rodica / Lacrimi de dor /

sublimă lucrare devenirea

valori adunate cu sârg

dobândesc un înțeles

precum o simfonie a inimii…

eliberată de teamă

devin autoarea propriei povești

am la-ndemână culorile

pictez în alb strălucitor cerul inimii

versul mă ajută să învăț

sufletu-i țesătură prețioasă

cu furtuni și pustiuri de liniște

cu versanți acoperiți de flori

și ape repezi de munte…

descoperindu-l

nicicând nu voi mai putea

să nu-l iau în seamă…

/ Dascălu Rodica / A făuri un om /

viața uneori e pomul

desprins din solul

unde a-nmugurit prima oară

plantat spre a renaște și-nflori

în altă grădină

legați tainic de rădăcinile firave

bulgării un pumn de humă

minim bagaj de călătorie

zi de primăvară târzie

unduindu-și în lumina soarelui

tulpina

inundând cu frunze verzi

evantaiul coroanei

pomul prinde viață

de câte ori schimb locul

îmi închipui rădăcinile pomului

adânc înfipte-n pământ

cum sorb cu nesaț seva

sunt asemeni lui

când vine momentul

să trăiesc experiențe noi

port aceleași rădăcini

din anii copilăriei

caut un sol asemănător

nu-l regăsesc

rămâne adaptarea la mediu

prind rădăcini renasc…

/ Rodica Dascalu / Rădăcini /

Muguri pe ramuri –

Vise de înflorire

Arome fruct copt…

/ Rodica Dascălu / Vis de înflorire /

ascult suave armonii muzicale

într-o sală de așteptare la medic

urmăresc atentă privirile celor din jur

vii strălucitoare

femei conștiente că poartă în trupul lor

un copil însăși viața

sau

stinse apatice pline de disperare

femei împovărate de-ntâlnirea cu boala

uneori Dumnezeu îți acordă încă o șansă

să trăiești prin suferință

cea mai plină de sens etapă…

nașterea și aflarea sensului

aceeași sală de așteptare

a întâlnirii cu viața…

/ Rodica Dascalu / Întâlnire /