O blândă lumină de toamnă

Îmbracă-n straie arămii, pădurea.

La momentul ales de vântul cosmic,

Arborii dau glas propriei lor simfonii,

În armonie, foșnesc bătrânii plopi,

Cu înălțătoarea partitură

A frunzelor de arțari, stejari și frasini.

Uimitor, acest cânt

Dăruit universului,

În prag de toamnă!

Om și natură

Într-o continuă îmbrățișare,

Totul are un rost

Scris cândva, la începuturi…

/Rodica Dascălu, Simfonia toamnei

Plânge cu lacrimi limpezi natura,

Cad monoton și sacadat picuri de ploaie

Reverberând în mine însămi,

Să șterg măcar o lacrimă de pe chipul naturii…

Îmi amintesc că în mine sălășluiește

O scânteie divină, la ea nu pot ajunge

Decât în tăcere și rugându-mă.

Pentru a șterge lacrima lumii, îmi spune,

Să iubești și să dăruiești iubire…

_ Dascălu Rodica, Plânsul naturii

„Liniștea” este tema unui mixaj

De muzică și lumini,

Pe ecranul imens sugerând un cer

Presărat cu stele şi constelaţii,

Începe un joc lin de lumini multicolore

În nuanțe de verde, galben, mov și doar

Din când în când, de roșu sângeriu.

Armoniile muzicale capătă și ele nuanțe

Vizibile mai ales cu inima,

Treptat luminile cresc în amplitudine,

Culorile se intensifică și se suprapun,

Iar muzica devine gravă

Cu inflexiuni dramatice.

Apoi totul se stinge domol,

Dar nu înainte de a-mi atinge delicat sufletul.

Dincolo de cântec şi lumini

Percep totul ca fiind viața însăși,

Sufletul cu furtunile şi căutările sale.

În final se așterne o liniște deplină,

Nu este încetarea vacarmului exterior

Și nici un dar al acestei lumi,

Liniștea o dobândim la capătul unui drum sinuos,

Aflarea sensului e însăși măreția aurorei boreale. Dascălu Rodica, Aurora boreală

Visez că zbor prin noaptea din mine

La fiecare bătaie de aripă,

Dăruiesc un strop din lumina

Neînsemnatelor mele fapte bune.

Și ca un miracol cu fiecare strop dăruit,

Fluxul de lumină crește și alungă întunericul,

Dezvăluind un crâmpei

Din bolta cerului senin al inimii.

Deodată trăiesc coșmarul că

Rezerva mea de lumină s-a sfârșit,

Mă trezesc din somn cu gustul amar

Al zborului frânt.

Rodica Dascălu, Zbor frânt

Sunt eu și totuși nu mă recunosc

Mi-am pierdut bucuria de a fi

Încerc să o descopăr în lucruri

Gri și cenușii-s toate în jur

Doar o rază a soarelui ce apune

Îmi dă speranță zâmbind

Și atunci mă trezesc și tresar

Voi căuta bucuria în mine însămi

Raza îmi va fi tovarăș de drum

E o cale plină de obstacole și neprevăzut

Ca să ajung în adânc unde-și are lăcaș bucuria

_ Dascălu Rodica, Bucuria regăsită