Zi friguroasă de iarnă, cu ceaţă şi multă umezeală. Şi totuşi in aer pluteşte ceva nedefinit. E zvon de primăvară. Azi, e inceputul unei lungi perioade de timp, când, cu toţii, indiferent de vârstă, vom celebra iubirea şi venirea primăverii: Ziua îndrăgostiţilor, Dragobetele, Mărţişorul, 8 Martie – Ziua Femeii.

În această zi, de mijloc de februarie, voi asculta, voi privi în linişte şi voi trăi tot ce-mi oferă viaţa. Da, manifestarea  iubirii, sub diferitele ei forme, aceasta este pentru mine, tema zilei.

La radio, o voce feminină, delicată, spune că cel mai frumos simbol al iubirii este imaginea a doi bătrâni, încovoiaţi de ani, mergând alături, ţinându-se de mână. Surprinzător de frumos! Eram sigură că emisiunile radio dedicate zilei îndrăgostiţilor, vor elogia doar iubirea năvalnică a tinereţii, cu tumultul şi vraja ei. Cu atât mai mare este surpriza din partea moderatorilor radio, care, prin mesajul transmis arată că preţuiesc deopotrivă afecţiunea, tandreţea şi iubirea celor care îmbătrânesc frumos, umăr lângă umăr. Apoi primesc pe facebook, aceeaşi imagine tandră a doi bătrâni ajunşi împreună la vârsta senectuţii. Cu sufletul vibrând de emoţie pornesc spre parcul ce mă găzduieşte în fiecare zi. Merg pe stradă, sunt foarte prezentă şi observ oamenii, natura, vremea; privesc toate acestea nu la suprafaţă, ci cu ceva mai multă profunzime, încerc sa întrezăresc iubirea, acel nod divin ce leagă toate lucrurile.

Admir gingăşia primilor ghiocei. Sunt curajoşi şi, în ciuda stratului gros de zăpadă, au reuşit să-l străbată, ca apoi prin clinchetul lor, să vestească primăvara.

E ora când elevii din clasele primare ies grăbiţi de la şcoală. Sunt aşteptaţi cu dragoste, emoţie şi cu zâmbetul pe buze, de bunicii lor. Aceştia din urmă, pentru a uşura povara nepoţilor, le poartă ghiozdanele burduşite cu cărţi si caiete în spate, şi astfel, ei înşişi capătă un aer adolescentin. Citeşti în ochii lor o căldură capabilă să topească zăpada iernii, o caldură ce îi învăluie şi îi copleşeşte. Sunt gesturi ce vor rămâne definitiv în inima copiilor şi vor deveni amintiri duioase, ce nu se vor şterge vreodată.  Îmi continui drumul, din când în când întâlnesc tineri adolescenţi cu câte un fir de trandafir în mână, fie indreptându-se spre locul de întâlnire cu fiinţa dragă, fie aflându-se deja împreună, cu obrajii aprinşi şi ochii strălucind de bucuria revederii.

Trecand prin faţa Spitalului Judeţean, observ fii si fiice, oameni maturi de astă dată, sprijinindu-şi cu grijă părinţii externaţi din spital, chipuri palide, marcate de boli si neputinţe.

Citesc aceeaşi dragoste pe feţele copiilor, radiind afecţiune  pentru părinţii lor aflaţi în suferinţă.

Căutăm toată viaţa iubirea în exteriorul nostru, când, de fapt, ea este în fiecare dintre noi. Descoperind iubirea în interiorul nostru, ne înălţăm, invăţăm să fim mai buni, mai atenţi, mai respectuoşi şi mai liniştiţi. Liniştea ne ajută să ne cunoaştem pe noi înşine, să ne iubim şi în momentul când devenim iubire, atunci o putem dărui celor din preajmă, încredinţându-i că doar în ei se află acea putere magică, capabilă să aprindă scânteia divină din adâncul inimii lor.

Parcul acoperit cu un strat imaculat de omăt, oferă spaţiu de recreere şi relaxare, fie tinerilor îndrăgostiţi, fie persoanelor de toate vârstele, dornice să facă mişcare pentru a-şi ameliora sănătatea, dar şi pentru a-şi găsi un remediu pentru singurătatea ce îi cuprinde uneori.

Sunt părinţi în vârstă, a căror inimă tânjeşte după copiii lor plecaţi peste mări şi ţări, în căutarea unui loc de muncă decent. Acolo, departe, s-au născut nepoţii lor, pe care i-ar dori aproape, să le deschidă uşa şi să-i întrebe de sănătate. Dorul de copii, singurătatea, bolile, îi fac pe bătrânii parcului să retrăiască, în ciuda distanţelor ce-i despart, momentele importante petrecute cândva împreună.

Trecând în alt registru, la câţiva paşi distanţă, doi tineri fac poze.

În parcul acoperit de zăpadă, cu copacii goi şi cenuşii, tânăra  domnişoară îmbrăcată doar într-o rochie verde galbui, scurtă si amplă în jurul taliei, asemeni unui lujer, aleargă fericită si găseşte cele mai spectaculoase unghiuri si peisaje pentru a poza. Gingăşia si vioiciunea cu care aleargă de la un copac la altul, dorinţa de a-şi arăta frumuseţea în faţa iubitului, ne stârnesc nouă doamnelor sobre, un zâmbet îngăduitor, dar şi plin de reproş. O sa vadă ea la bătrâneţe! Imprudenţa de acum o va ajunge mai târziu şi îi va afecta sănătatea!

Mă gândesc la experienţa acestei zile, îmi imaginez cum bunicii, nepoţii, părinţii ieşiţi din spital sprijiniţi de fiii lor, îndrăgostiţii din parc, bătrânii din parc cu copiii lor plecaţi în lumea largă, tânăra in rochie viu colorată cu iubitul ei, toţi suntem conectaţi unii de alţii prin acest sentiment profund al iubirii. Da, suntem împreună unii cu ceilalţi, chiar dacă nu ne cunoaştem, chiar daca ne despart distanţe mari, cu toţii încercăm să regăsim iubirea din inima noastră, ca apoi să o dăruim unii altora în această mişcare perpetuă care este viaţa, mişcare continuă spre adevăr şi frumuseţe. Să facem un astfel de exerciţiu……e într-adevăr o mare provocare.

14 februarie 2013