În jurul nostru există un univers, am mai spus, plin de enigme, profunzimi şi margini, în care multe au fost găsite şi încă şi mai multe, probabil urmează a fi găsite. Aceasta este realitatea. Pentru credincioşi această  realitate îl include şi pe Dumnezeu. Pentru necredincioşi este doar o realitate materială, însă, la fel ea constituie obiectul căutărilor umane.

Despre credinţă şi îndoială, Antonie Bloom, CATHISMA, 2007, pag.28

Omul se teme de îndoială doar atunci când i se pare că, dacă se clatină viziunea sa despre lume, atunci se clatină şi întreaga realitate, se clatină totul şi el nu mai are pe ce-şi sprijini piciorul. Trebuie să avem onestitatea şi cutezanţa de a pune mereu totul sub semnul întrebării, toate punctele noastre de vedere, tot ceea ce am descoperit în viaţă, în numele căutării a ceea ce există cu adevărat, şi nu al aflării liniştii şi certitudinii.

……………………………………………………………………………………………………………..

Iar în ce priveşte aspectul religios, unul din scriitorii Bisericii din secolul al IV-lea, Sfântul Grigorie de Nyssa, spunea că dacă am încerca să construim o imagine integrală despre Dumnezeu, alcătuită din indiciile scripturistice, din Revelaţia Divină şi din experienţa sfinţilor, şi dacă vom crede că această imagine ne dă o reprezentare despre Dumnezeu, atunci cu siguranţă că am creat un idol şi nu mai suntem în stare să-l aflăm pe adevăratul Dumnezeu cel Viu, care este doar viaţă şi mişcare.

 Despre credinţă şi îndoială, Antonie Bloom, CATHISMA, 2007, pag. 35

Câtă bucurie descoperim în faptul că omul se poate depăşi pe sine, că omenirea este intr-atât de măreaţă, încât orice generaţie, luând locul precedentei, primeşte moştenirea trecutului, nedevenind, totodată, robul şi captivul acesteia, ci, în baza celor ce au fost cândva descoperite de experienţa sau cugetul omului, se poate depăşi pe sine, devenind ceva absolut nou, inedit, iar consecinţele unor prezumţii statice iau forma unei dinamici continue, se transformă în creativitate şi bucurie.

Despre credinţă şi îndoială, Antonie Bloom, CATHISMA, 2007, pag.36 – 37

Atitudinea faţă de viaţă, constituţia lăuntrică pe care o numim credinţă, adică încrederea ziditoare şi echilibrul ce conţin deopotrivă şi mister, şi îndoială, este, după mine, una din cele mai mari bucurii în viaţa fiecăruia.

 Despre credinţă şi îndoială, Antonie Bloom, CATHISMA, 2007, pag.37

 Prin această atitudine dinamică, cel care purcede să caute, care începe să găsească simte că trăieşte; descoperă că trece din moarte la viaţă; şi devine viu nu doar în activitatea şi manifestările sale, ci viu până la rădăcinile fiinţării sale, având conştiinţa faptului că viaţa izvorăşte în el nestăvilit, torenţial; această puternică, profundă viaţă descoperită înăuntrul nostru cuprinde în sine un întreg univers: şi omul, şi toate celelalte de la microscopic la neînchipuit de mare.

Despre credinţă şi îndoială, Antonie Bloom, CATHISMA, 2007, pag. 38 – 39